Atenție la volan sau despre accidentele auto ale zilei din județ!

Atenție la volan sau despre accidentele auto ale zilei din județ!

Un accident rutier a avut loc pe DN 6 între localitățile Sat Bătrân și Armeniș, iar din primele cercetări, polițiștii au constatat că accidentul s-a produs pe DN6, la Km 431, în afara localității Armeniș, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, în eveniment fiind implicate două autovehicule, un autoturism și un ansamblu de vehicule, format din cap-tractor și semiremorcă.

Au intervenit de urgență Detașamentul de Pompieri Caransebeș, cu un echipaj SMURD și un echipaj cu o autospecială de stingere,  Secția Drumuri Naționale Caransebeș, o ambulanță a SAJ și un echipaj de poliție.

„În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, în vârstă de 31 de ani și a pasagerei dreapta față, în vârstă de 24 de ani, care au fost transportați la spital. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0”, ne-a precizat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Un al doilea accident  rutier s-a anuntat prin apel 112, pe DN 6, zona localității Sacu, unde două autoturisme s-au tamponat, fără  persoane încarcerate.

    „Au intervenit de urgență Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere, un echipaj SAJ și unul al IPJ”, ”, ne-a informat lt. Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt la ISU Semenic.

Lasă un răspuns