Atenție la petarde! „Explodează” în dosar penal, dacă sunt comercializate fără autorizație!

Atenție la petarde! „Explodează” în dosar penal, dacă sunt comercializate fără autorizație!

MATERIALE PIROTEHNICE RIDICATE DE POLIȚIȘTII CĂRĂȘENI

Ieri, 28 decembrie, polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin și Poliția Municipiului Caransebeș au depistat în Piața Agroalimentară din Caransebeș, doi bărbați de 27 și 43 de ani, care dețineau în vederea comercializării aproximativ 30 de kilograme de articole pirotehnice, fără a fi autorizați în acest scop.

„Întreaga cantitate de materiale pirotehnice, constând în petarde și baterii de artificii, au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ,”comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni” și ,”nerespectarea regimului armelor și al munițiilor” și se continuă cercetările”, se precizează în comunicatul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. 

Lasă un răspuns