Trei mandate de parlamentar de Caraș-Severin, atribuite la redistribuire

Biroul Electoral Central a finalizat distribuirea mandatelor de parlamentar. Dintre cele 7 mandate alocate județului Caraș-Severin, 3 au fost alocate prin redistribuirea voturilor.

În prima etapă de repartizare a mandatelor de parlamentar, în Caraș-Severin au fost atribuite 4 mandate, toate la Camera Deputaților: două pentru lista de candidați PSD și două pentru lista PNL. Capii de liste de la liberali și social-democrați Jaro Marșalic și Dumitru Rujan (PNL), respectiv Silviu Hurduzeu și Marius Damian (PSD), vor deveni deci deputați în mandatul 2020-2024.

La redistribuire, mandatele de senator au fost atribuite listelor de candidați PNL și PSD. Și în acest caz, beneficiari sunt cei ce s-au aflat în fruntea listelor: Ion Marcel Vela (PNL) și Ion Mocioalcă (PSD). Cel de-al 5-lea mandat de deputat din Caraș-Severin nu a ajuns nici la USR-PLUS, nici la AUR, ci la UDMR, formațiune care obținut în județul nostru doar 387 de voturi, respectiv 0,51% din numărul total al alegătorilor.

Județul Caraș-Severin va fi reprezentat, așadar, în viitorul Legislativ de 5 parlamentari domiciliați în Caransebeș (Vela, Mocioalcă, Rujan, Hurduzeu și Damian) și câte unul din Reșița (Marșalic) și Deva (Kelemen).

Alexandra PASCARIU

Lasă un răspuns