Simpozionul Național ”Herculane – Arcade în timp” se va relua cu ediția a V-a

Simpozionul Național ”Herculane – Arcade în timp” se va relua cu ediția a V-a
Simpozionul Național ”Herculane – Arcade în timp” se va relua cu ediția a V-a . Primăria orașului Băile Herculane invită cărășenii la o nouă ediție a Simpozionului Național ”Herculane – Arcade în timp”. În perioada 16-17 iunie 2022, Primăria Băile Herculane, Cenaclul Domogled, împreună cu Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România (ALZIAR), cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, organizează cea de-a V-a ediție a Simpozionului Național ”Herculane – arcade în timp”. Locația simpozionului este Hotelul ARTEMIS din Băile Herculane.

Simpozionul este dedicat evocării evenimentelor importante care au avut loc de-a lungul istoriei bimilenare a stațiunii de pe Valea Cernei. Prima ediție a fost inițiată în iunie 2017. Simpozionul se constituie într-o manifestare anuală complexă în cadrul căreia se desfășoară mai multe activități structurate pe secțiuni.

Ediția jubiliară din acest an a simpozionului va fi onorată de oaspeți de seamă din țară și de peste hotare

În cadrul secțiunii Cultură și istorie la Băile Herculane vor participa invitați speciali. Prof. univ. dr. Sabin Pautza, compozitor și dirijor de renume mondial. Erwin Josef Țigla, editor, bibliotecar, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ambii sunt cetățeni de onoare ai municipiului Reșița și ai județului Caraș – Severin.

Simpozionul

La Simpozionul din acest an va avea loc și o  surpriză plăcută 

După 5 ani de la acordarea postmortem a titlului de Cetățean de onoare al orașului Băile Herculane, bunicului său, compozitorul și dirijorul vienez Jakob Pazeller, și-a anunțat vizita la Herculane, dirijorul și pianistul Friedrich Pazeller din Baden Baden, Germania. Friedrich Pazeller este nepotul lui Jakob Pazeller. Acesta este autorul nemuritorului vals ”Souvenir de Herkulesbad”, compus la Băile Herculane în anul 1903.

Cu ocazia comemorării a 65 ani de la trecerea la cele veșnice a lui Jakob Pazeller (1869 – 1957), Friedrich Pazeller, va primi, în cadrul unui moment festiv, titlul de Cetățean de onoare al orașului Băile Herculane, care a fost acordat postmortem de Consiliul Local Băile Herculane, bunicului său.

„În cadrul aceleiași festivități vom declara valsul Souvenir de Herkulesbad ca Imn internațional al stațiunii Băile Herculane. Aceasta este o propunere mai veche a d-lui ing. Dorin Bălteanu, Vicepreședintele Cenaclului Domogled consemnată în anul 2017 în volumul al treilea al cărții ”Herculane – arc peste timp”, a precizat Cristian Miclău, primarul orașului Băile Herculane.

Secțiunea de comunicări științifice a simpozionului va evoca evenimente importante din istoria stațiunii Băile Herculane prin prelegeri științifice

– Centenarul trecerii la cele veșnice a generalului Nicolae Cena (1922 – 2022), primul primar și director al stațiunii Băile Herculane sub administrație românească.
-135 de ani de la sejurul de șase săptămâni al împărătesei Elisabeta la Băile Herculane (1887 – 2022).
-150 de ani de la cea de-a XVI -a Întrunire itinerantă a medicilor și naturaliștilor din Imperiu austro – ungar, 16 – 21 septembrie 1872.
-150 de ani de la apariția primei monografii a stațiunii Băile Herculane în limba română (1872 – 2022). Autor este medicul balneolog Alexandru Popovici.
– 170 de ani de la vizita împăratului Franz Iosef la Băile Herculane (1852 – 2022).

Conform formatului consacrat, în cadrul simpozionului se vor desfășura mai multe activități organizate pe secțiuni

• ”Secvențe artistice”, program de muzică clasică, momente poetice, la care își dau concursul invitați din Timișoara și Reșița. Mmoderator este dr. istoric Dana Antoaneta Bălănescu.
• Sesiunea de comunicări științifice moderată de dr. istoric Dacian Rancu. Acesta este managerul Muzeului Județean de Etnografie și de Graniță Caransebeș.
• Secțiunea a doua a simpozionului va prezenta în partea a doua, sesiunea de comunicări pe teme de turism cultural ”Turism și cultură la Băile Herculane” în cadrul căreia se va lansa oficial rută cultural turistică ”Pe urmele împăratesei Elisabeta (Sisi)”. Proiectul este realizat de ing. Dorin Bălteanu. Autorul este la cea de-a doua rută cultural turistică recunoscută oficial de Serviciul Relații Internaționale și Afaceri Europene în Domeniul Turismului din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului. Primul proiect de rută cultural turistică este intitulată ”Pe urmele lui Hercules”. A fost lansat în anul 2021, la ediția precedentă a Simpozionului Național ”Herculane – arcade în timp”.

Cristian Miclău: ”Istoria ne obligă să păstrăm și să promovăm valorile de patrimoniu material și imaterial de excepție al stațiunii Băile Herculane”

În cadrul secțiunii ”Herculane – viziuni arhitecturale” se vor prezenta proiecte de arhitectură privind reabilitarea unor obiective de patrimoniu din Băile Herculane. Vor fi prezentate și alte proiecte importante pentru dezvoltarea stațiunii aflate în curs de derulare.

Activitățile dedicate evenimentului vor continua vineri. Programul va debuta cu un tur ghidat al Centrului Imperial Istoric, dezvelirea plăcii comemorative Jakob Pazeller și va continua cu inaugurarea Aleii Jakob Pazeller din Parcul Central. Va fi inaugurat și panoul informativ cu traducerile plăcii dedicate Celei de-a XVI-a întruniri a medicilor și naturaliștilor din Imperiul austro -ungar din 1872.
Vor participa invitați din mediul academic, profesori universitari, oameni de cultură, arhitecți, reprezentanți ai direcțiilor de cultură din țară.

Simpozionul

Dorim să aducem mulțumiri și pe această cale, tuturor colaboratorilor care au contribuit la buna desfășurare a celor patru ediții ale primului simpozion cu tematică complexă (cultural artistică, istorică, turistică, etnografică, arhitectură de patrimoniu, etc.) organizat de primăria Băile Herculane împreună cu instituțiile menționate”, a precizat Cristian Miclău, primarul orașului Băile Hercuane. 

Lasă un răspuns