Profesorul de matematică Ovidiu Bădescu, despre notele de la simulări

Profesorul de matematică Ovidiu Bădescu, despre notele de la simulări

Profesorul de matematică Ovidiu Bădescu, despre notele de la simulări. Sunt profesor de matematică, nu predau la gimnaziu dar predau studenților cursul de DIDACTICA PREDĂRII MATEMATICII și pe cel de STRATEGII DE DEZVOLTARE A GÂNDIRII CRITICE și simt nevoia să dau câteva explicații:

1) Subiectele de la simularea din acest an au fost mult peste simulările sau subiectele din anii trecuți. E clar că așa diferențiază pe cei care gândesc de cei care fac matematică în mod mecanic DAR pentru mulți, a fost o trecere bruscă. Însă dacă tot a fost așa, haideți să ne pregătim în acest mod de acum înainte.
2) Simularea a fost din materia parcursă până în acest moment, dar recapitularea la clasă a materiei de examen încă nu a început. Scopul simulării nu ar trebui să fie DE A SPERIA COPIII, ci de a-i obișnui cu cerințele unui examen.
3) Discutați cu proprii copii (dacă sunteți părinți), cu elevii (dacă le sunteți profesor) și găsiți varianta optimă în care să recuperați materia. Dacă îi certați, vă vor răspunde cu nervozitate sau indiferență, iubiți-i, înțelegeți-i și vă vor asculta.
4) NU DAȚI CU PIETRE ÎN PROFESORII DE MATEMATICĂ, densitatea materiei este foarte mare, atractivitatea ei lasă de dorit. Clasele eterogene chiar cu toată munca diferențiată nu dă rezultate extraordinare. Profesorii clar își asumă o parte din acest eșec, dar societatea denigrează așa de mult profesorii încât anul trecut, DOAR 3 ABSOLVENȚI de matematică au ales să devină profesori.
5) Știți că unii elevi plecați din România în alte țări sunt incluși în clase superioare, iar noi ne lăudăm cu învățământul românesc. Oare nu ar trebui să ne întrebăm dacă în România nu cerem noi mai mult decât nivelul de dezvoltare intelectuală al acestui copil? Știți că la noi, învățarea prin descoperire și problematizarea, fundamentul dezvoltării gândirii critice sunt foarte puțin folosite? Și nu că nu ar vrea profesorii, ci că dificultatea materiei raportată la vârsta copilului nu permite asta.
Citește și: Șocant la Evaluarea Națională: 1198 note sub 5 la matematică!
6) Decât această bruscă simulare, oare nu ar fi mai util ca evaluarea să fie standardizată începând cu clasa a V-a, măcar la materiile de examen? Și atunci s-ar putea elimina stresul evaluării naționale, s-ar elimina presiunea părinților pe profesori referitor la notare iar media de admitere ar fi constituită din mediile acelor evaluări.
7) Nimeni nu e perfect, însă e perfectibil, așa că haideți ca fiecare dintre noi să ne uităm și să vedem ce am putea face mai bine, în loc să acuzăm pe celălalt. Să nu uităm că atât părinții cât și profesorul vor binele elevului.
Oare pe elev l-a întrebat cineva ce își dorește? Profesorul
Sursa: Ovidiu Bădescu( Facebook)

Lasă un răspuns