Prefectul Cristian Gâfu: „Pericolul pandemiei a redevenit iminent!”

Prefectul Cristian Gâfu: „Pericolul pandemiei a redevenit iminent!”

Prefectul judeţului, Cristian Gâfu, a condus astăzi şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă  Caraş-Severin.

            La primul punct al şedinţei  s-a hotărât înfiinţarea unui nou centru  de carantină. Acest fapt a devenit necesar datorită faptului că în județul nostru vin multe persoane din zone galbene, iar înfiinţarea acestui centru se impune ca o măsură preventivă a răspândirii coronavirusului.

            La punctul doi al şedinţei, în urma dispoziţiilor primite de la Guvernul României, s-a hotărât înfiinţarea la nivel judeţean al unui grup de gestionare a situaţiilor legate de COVID-19. Acest grup are rolul de a evalua riscurile la care este supus judeţul nostru şi de a coordona acţiunile de control şi de prevenţie. S-a decis şi înfiinţarea unor echipe mixte care vor efectua controale la toate obiectivele care prezintă grad ridicat de risc al răspândirii coronavirusului. Echipele vor verifica centrele comerciale, mijloacele de transport în comun, ştrandurile, terasele, piscinele, precum şi alte zone aglomerate, care prezintă un  mediu propice de răspândire a virusului. Din aceste grupuri de control fac parte reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Poliţiei Locale, Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratului Teritorial de  Muncă, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor şi ai  Inspectoratului de Stat  pentru Control în Transportul Rutier.

            Echipele vor desfăşura acţiuni inclusiv în weekend, cu scopul de a se asigura că atât cetăţenii, cât şi agenţii economici, respectă măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului,  precum şi pentru a informa despre importanţa respectării acestor măsuri, mai ales în contextul  în care în judeţul nostru au  apărut 6 cazuri noi în ultima săptămână.

            Cristian Gâfu face un apel către cetăţenii judeţului nostru şi către toţi agenţii economici cărăşeni să fie vigilenţi şi prevăzători, pentru că pericolul pandemiei de COVID-19 nu a trecut, ba chiar a redevenit iminent în ultima perioadă. Prefectul a ţinut să precizeze că responsabilitatea şi conduita civică a fiecărui cetăţean sunt cele mai bune arme de a lupta contra acestui inamic, numit SARS-CoV-2.

Datele ne-au fost comunicate de către Biroul de Presă al Instituției Prefectului.

Lasă un răspuns