Povestea bradului de Crăciun

Povestea bradului de Crăciun

Povestea bradului de Crăciun a luat naștere în vremea Sfântului Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism.

Sfântul Bonifaciu a observat că bradul are formă de triunghi și l-a asemănat Sfintei Treimi. L-a numit de îndată un pom sfânt, un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania.
Prin urmare, oamenii obișnuiau să-și orneze casele cu brazi atârnați de tavan, cu vârful în jos. Astfel, se  simboliza uniunea cu Divinitatea. Se crede că primul brad împodobit a apărut în secolul al XV- lea, în Riga, Letonia.
De-a lungul anilor, împodobitul bradului s-a transformat în cel mai important și așteptat obicei asociat Crăciunului.
Conform unei legende, din nordul Europei, se spune că au pornit la drum trei virtuţi surori, Speranţa, Iubirea şi Credinţa. Acestea doreau să întâlnească copacul care să le reprezinte: să fie înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa.
După îndelungi căutări, acestea au găsit bradul chiar în seara în care Domnul Iisus s-a născut. Astfel l-au iluminat cu razele stelelor.
Se crede că pe meleagurile noastre, primul brad împodobit de Crăciun a apărut la curtea Regelui Carol I, străbunicul Regelui Mihai, în anul 1874.
Regina Elisabeta a împodobit în Sala Tronului de la Palatul Regal, 14 brazi după modelul țărilor nordice. A oferit și cadouri tuturor familiilor nobile invitate la petrecerea de Crăciun.
Regina Elisabeta este cea care sub pseudonimul Carmen Sylva a publicat numeroase lucrări despre brazii de Crăciun.
Citește și: Cum serbează popoarele lumii Crăciunul

Simbolul bradului în tradiția creștină

Bradul este simbol divin, atât prin forma sa triunghiulară care amintește de Sfânta Treime, cât și prin faptul că nu își pierde niciodată frunzele și culoarea, este, ca o metaforă, nemuritor.

Astfel, în anumite zone ale țării, la nașterea cuiva se planta un brad în curte, considerat frate și protector, care trebuia îngrijit de persoana respectivă toată viața. Acesta se credea că preia necazurile și suferințele omului.
De asemenea, intrarea în zona unde se ține petrecerea se ornează cu crengi de brad pentru a le aduce noroc mirilor.
Pe de altă parte, la moartea unui tânăr necăsătorit apare simbolul bradului întors. Pomul, considerat a fi cel plantat la naștere, se împodobește cu vârful în jos și se pune pe mormântul celui nenuntit pentru a-i ușura drumul în lumea de dincolo.
Casele nou construite sunt ornate cu crengi de brad pentru noroc și prosperitate, la fel și căruțele celor care transportau lemne din pădure.

sursa: online

Lasă un răspuns