Pompierii militari cărășeni sunt mereu la datorie

Pompierii militari cărășeni sunt mereu la datorie

În perioada 22-28 ianuarie 2021, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Semenic,, al județului Caraș-Severin au gestionat un număr de 89 misiuni și intervenții în situații de urgență, continuând în același timp seria de activități de informare și control, atât pe linia respectării normelor în domeniul prevenirii și răspândirii coronavirusului SARS-Cov 2 cât și a respectării normelor privind apărarea împotriva incendiilor, astfel:

  • 52 de intervenții tip SMURD au fost executate de pompierii militari cărășeni:

  • pentru acordarea asistenței medicale de specialitate în cazul persoanelor cu diferite afecțiuni medicale sau de altă natură – 49;

  • supraveghere/asigurare zonă în statiunea Muntele Mic, unde echipajul SMURD a preluat de la Salvamont Muntele Mic o persoană accidentată, acordându-i asistență medicală de urgență și ulterior fiind transportată la CPU Caransebes – 1;

  • în cazul a 2 accidente rutiere produse pe raza municipiilor Reșița și Caransebeș, cu două victime care au necesitat acordarea asistenței medicale de urgență, pentru una dintre acestea fiind nevoie și de manevre de descarcerare.

  • 20 intervenții de urgență au fost pentru stingerea unor incendii: 1 incendiu la anexa unei gospodării din localitatea Glimboca, datorat unui scurtcircuit la instalația electrică a casei, în urma folosirii unui cablu electric defect, pompierii salvând bunuri de aproximativ 8.000 lei, un incendiu izbucnit în podul unde se afla centrala termică a unei societăți comerciale din localitatea Bozovici, cauza incendiului constituind-o un scurtcircuit la instalația electrică a clădirii, în urma folosirii unor conductori electrici improvizați, pompierii salvând bunuri în valoare de aproximativ 50.000 lei, un incendiu la acoperișul unei pensiuni din localitatea Bozovici, cauza probabilă a incendiului fiind coșul de fum neprotejat termic, fiind salvate de la incendiu bunuri materiale în valoare de aproximativ 1.000.000 lei și alte 17 incendii de vegetație uscată, izbucnite în zona localităților Domașnea, Mehadia, Ciudanovița, Ticvaniu Mare, Lapușnicel, Iablanița, Gîrbovăț, Reșița și Caransebeș, toate datorate folosirii focului deschis în spații deschise, pentru arderea vegetației și resturilor uscate, în total fiind afectate suprafețe însumând aproximativ 49 ha.

  • 17 misiuni de recunoașteri în teren si activități de instruire și informare a populației cu privire la măsurile pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus, în diferite locații, atât la unități de stat cât și la unități private, din localitățile Resita, Caransebes, Oravița și Moldova Nouă.

Totodată, cu ocazia zilei de 28 februarie – Ziua Protectiei din România, a avut loc Ediția a XVII –a a Simpozionului cu tema ,,Semnificația Zilei Protecției în România – 88 de ani de Protecție Civilă,, organizată de specialiștii inspectoratului, în sistem de videoconferință, la care au participat șefii Serviciilor Voluntare pentru Servicii de Urgență și inspectorii de Protecție Civilă din localitățile de pe raza județului Caraș-Severin.

„Recomandări privind prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus SARS Cov-2:

  • folosiți, în mod corect, masca de protecție! Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, aceasta trebuie să vă acopere nasul și gura;

  • evitați locurile aglomerate unde sunteți expuși la contact direct sau la interacțiune cu un număr mare de persoane”, a precizat lt. Manofu Adrian, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic Caraș-Severin.     

Lasă un răspuns