Nimic nou sub soare la Anina. Consilierii locali PSD nu-și țin promisiunile electorale…Votează împotriva tinerilor din oraș

Nimic nou sub soare la Anina. Consilierii locali PSD nu-și țin promisiunile electorale…Votează împotriva tinerilor din oraș

La ultima ședință de consiliu local al orașului Anina, care a fost una maraton cu 43 de puncte pe ordinea de zi, consilierii PSD au avut o strategie gen „Gică contra” la majoritatea inițiativelor care vizau încurajarea tinerilor de a-și deschide o afacere în orașul natal.

Ședința a fost un model clasic de dispută între consilierii PNL și cei din opoziție, totul debutând cu supunerea la vot a proiectului de hotărâre privind deschiderea procedurii de insolvență a S.C. Antrepriza STEIER SRL.

Consilierul local PSD, Dorinel Ungureanu, a luat cuvântul și a precizat că din punct de vedere juridic este treaba judecătorului sindic și nu a Consiliului Local Anina, moment în care Viorel Contescu (consilier local PNL) a luat foc printr-un rechizitoriu asupra ex-viceprimarului Aninei: „Ați fost consilier local și viceprimar timp de 8 ani. Acum vedeți că antrepriza șchioapătă?! De ce nu ați ridicat problema înainte, pentru că acum este un Consiliul Local nou…”

Gheorghe Românu, primarul orașului Anina a intervenit prompt și dur, la subiect, lăsându-și interlocutorul fără replică: „Măi, deșteptule, tu n-ai fost acolo?! A dat legislația peste tine… Traseistule, acum dai din cap… Atâtea științe juridice a dat peste noi de un timp încoace, dar cât ai fost consilier și viceprimar nu a mai știut, frate, parte juridică. De parcă aș fi condus singur orașul”.

A urmat un vot în unanimitate la punctul 3 privind aprobarea eșalonării obligațiilor fiscale datorate la bugetul local de către SC Tomini Trading SRL.
Lucrurile s-au împotmolit din nou la alt punct de pe ordinea de zi 5 privind aprobarea proiectului de hotărâre al Regulamentului de acordare a facilităților la transportul public de călători efectuat de Serviciul Local de Utilități, motiv de polemică între primarul Gheorghe Românu și fostul subaltern … Dorinel Ungureanu. „Se supune spre aprobare un regulament conform cu prevederile legale, dar voi votați din nou împotriva comunității”, a precizat primarul orașului Anina,  Gheorghe Românu.

Consilierii PSD au votat cu patru abțineri și un veto în speța achiziționării unui capac frigorific mortuar, în schimb au susținut cererea lui Mihai Crăiniceanu privind autorizarea lucrărilor de construcție pentru o capelă și 21 locuri de mormânt, în fapt un cimitir privat. „Avem patru cimitire în oraș și două capele cu prețuri modice. Niciunde în România nu există cimitir privat, nu este nimic legal. Domnul Crăiniceanu este cetățean de onoare al orașului, i s-a înmânat și 2500 de metri pătrați cu un euro, iar acum 2-3 ani am dorit să construim capela și am solicitat să ne acorde conform PUZ-ului o suprafață de 300 de mp, dar a refuzat categoric. Practic, prin acest aviz negativ al comisiei de urbanism, l-am împiedicat pe dl. Crăiniceanu să-și cheltuie aiurea banii pentru întocmirea unor  documente a căror eliberare nu era posibilă din punct de vedere legal.”

Lucrurile au degenerat la aprobarea punctelor 14 – 19 din ordinea de zi, legate de vânzarea unor terenuri către investitori privați, mulți dintre ei tineri din Anina. La acest capitol, consilierii PSD au votat aparent „haotic” pentru că trei terenuri intravilane au fost aprobate cu unanimitate pentru vânzarea prin licitație, iar la terenul intravilan de pe strada Sf. Varvara (CF 32387) s-a votat pentru concesionare pe 49 de ani! Aceeași soartă a avut-o și proiectul de hotărâre privind aprobarea vânzării prin licitație publică deschisă a terenului de 4900 metri pătrați din zona Crivina (CF 32365), când tânărului investitor i s-a votat consesionarea pe 49 de ani și nu vânzarea terenului așa cum a solicitat.

„Noi aleșii locali din toate partidele, am promis cetățenilor orașului că vom face totul ca cei plecați din Anina să revină acasă, iar tinerii să rămână aici și să-și dezvolte o mică afacere. Am spus toate acestea pentru că la Comisia de Urbanism, colegii din PSD s-au abținut să voteze aceste propuneri. Toate aceste abțineri, bănuiesc eu, au fost la inițiativa d-lui președinte numit al PSD-ului din Anina, unul interimar, numit și nu ales, de frică să nu pățească ceea ce s-a întâmplat cu președintele local ales democratic al PSD și care a fost exclus din partid. Dragi colegi din PSD, vă rog ca atunci când votați punctele de pe ordinea de zi, să lăsați frustrările personale ale unui președinte interimar și nu ales, să votați așa cum ați promis electoratului, adică să votăm pentru Alex, Darius, Anca, Geta, Ghiță pentru toți cetățenii noștri care vor să dezvolte orașul și vor să-și investească banii aici, la Anina. Vă mulțumesc”, a precizat Daniel Danu, președintele ședinței de CL și viceprimar al orașului Anina, anticipând practic ceea ce avea să se întâmple ulterior. Iar cum inițiatorul acestor proiecte de hotărâre a fost primarul Gheorghe Românu, bineînțeles că votul consilierilor PSD a fost „rambursat politic” în defavoarea tinerilor investitori.
Astfel, pentru vânzarea a două terenuri extravilan în suprafață de 185 mp (beneficiar Gheorghe Izvernar) și 4900 mp (beneficiar Burian Alexandru Crișan), PSD a propus concesionarea pe 49 de ani. ”Nu suntem  împotrivă deloc a proiectului, dar nu suntem de acord cu vânzarea lui”, a spus Dorinel Ungureanu care nu s-a lăsat impresionat nici de povestea emoționantă a familiei lui Mircea Crișan, tatăl tânărului investitor.

Gheorghe Izvernar a fost de acord cu concesionarea, cu condiția ca după 49 de ani, Consiliul Local să-i prelungească cu aceeași perioadă concesionarea, lucrul care i-a binedispus pe cei prezenți, Daniel Danu precizând: „Deci vreți să prelungim tot noi concesionarea, dacă se poate!”

Mircea Crișan a explicat că familia dumnealui dorește să investească pentru accesarea unui proiect european într-o zonă mlăștinoasă, trebuie investiții serioase și nu agrează concesionarea datorită costurilor și a punctajului mult mai mic obținut la dosarul de finanțare europeană. „Nu înțelegeți că nu rentează așa, tineți terenul să crească urzicile pe el. Așa votează trădătorii! Sunteți împotriva tinerilor care sunt crescuți în oraș! Îi întreb pe consilierii din PSD: «De ce sunt împotrivă?!» Nu sunt un golan, sunt un investitor care plătesc impozite și taxe la primărie! «De ce sunt împotriva copilului meu?! Vreți să-l trimit la șparanghel în străinătate?! De ce ați dat aviz negativ?! Am fost și eu consilier local aici și știu cu cine am de-a face! Nu am venit aici să mă milogesc la votul PSD-ului”, a spus revoltat Mircea Crișan.
Dorinel Ungureanu s-a simțit lezat și a părăsit sala de ședință, aruncându-i în treacăt lui Mircea Crișan un mesaj sec: „Nu sunt bătaia ta de joc!” Și-au urmat șeful și alti trei consilieri PSD, Bilaf, Waldkohr și Roșianu. O bilă gri înspre albă o are Natalia Burlui care a rămas în sală, s-a luptat pentru deciziile ei și a votat în continuare alături de ceilalți consilieri: ”Am demonstrat că pe mine nu mă manipulează nimeni, dar și dumneata nea Mircea ai sărit calul!”
Și Lavinius Roșian a fost relativ decent, cerându-i lui Mircea Crișan să accepte concesionarea pe 49 de ani, iar după accesarea proiectului european să solicite vânzarea terenului: „Trebuie să reiau toată procedura, mă complic aiurea, cheltuiesc bani pe un teren care nu este al meu”, a venit replica promptă a lui Mircea Crișan.
Cireașa pe tort a pus-o Daniel Danu care a precizat: „Pierdem timpul discutând… De fapt este vorba de dispute personale, cei în cauză au avut altă opțiune în septembrie 2020. Asta este părerea mea!”
Și când te gândești că ședința de Consiliul Local a început cu îndemnul înțelept al medicului Nicolae Rambu, declarat cetățean de onoare al orașului: „Sunteți aici ca să rezolvați problemele cetățenilor care sunt multe și trebuie să lăsați haina politică la ușă!” Nimic mai adevărat, consilierii PSD au pierdut enorm în relația cu cetățenii orașului, a celor care doresc să înceapă un bussines prin care să creeze în primul rând locuri de muncă, dar care și-au dat seama la timp cu cine aveau de-a face la alegerile locale! Au ales să nu le mai plece copii în străinătate!Și au primit aviz negativ! De la PSD!
FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns