Au luat ilegal 2.000.000 lei prin fonduri europene de la APIA și AFIR pentru livezi ecologice… Au urmat percheziții la sânge …

Au luat ilegal 2.000.000 lei prin fonduri europene de la APIA și AFIR pentru livezi ecologice… Au urmat percheziții la sânge …

Au luat ilegal fonduri europene de la APIA și AFIR pentru livezi ecologice… Au urmat percheziții la sânge …

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție. Acestea au fost comise în perioada 2016-2022, în legătură cu obținerea nelegală de fonduri europene. Este vorba de contextul implementării unor proiecte derulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
S-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 09 iunie 2023, asupra a doi inculpați, persoane fizice. În  sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În cursul zilei de 08 iunie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat percheziții domiciliare în trei locații. Acestea sunt situate pe raza municipiului Caransebeș. Locațiile la care au avut loc percheziții sunt sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Dosarul se referă la celebrul clan Cîrpaci. Acesta fie direct, fie prin interpuși a înființat firme prin care au cerut fonduri europene pentru a înființa livezi ecologice.  Banii au ajuns la beneficiari, dar livezile au fost lăsate în paragină! Prejudiciul estimativ a fost calculat la nivelul sumei de 2 milioane de lei.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2016 – 2022, cei doi inculpați ar fi inventat un mecanism ce presupunea crearea, în mod artificial, a condițiilor necesare obținerii în mod nelegal de fonduri europene. Se invoca contextul implementării unor proiecte derulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), care vizau, printre altele, “Instalarea tânărului fermier …..” și “Agricultură ecologică”.
Concret, cei doi inculpați ar fi înființat atât pe numele lor cât și pe numele altor persoane din anturajul acestora entități juridice (societăți comerciale sau persoane fizice autorizate) pe care, în fapt, le controlau și, ulterior, atât personal cât și prin intermediari, ar fi depus la cele două organisme menționate mai sus mai multe documente și declarații false sau inexacte (declarații, adeverințe, certificate, etc.), prin intermediul cărora ar fi încercat să dovedească îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru obținerea fondurilor nerambursabile.
Citește și: Doi notari trimiși în judecată de către DNA! Pentru emiterea în fals a 20 certificate de moștenitor!
În realitate, niciunul dintre inculpați nu ar fi îndeplinit condițiile pentru a fi considerat un ”fermier activ”.Nu au desfășurat nicio activitate agricolă. Terenurile arendate (livezi, pășuni, etc.) au fost lăsate în paragină. Prin aceste demersuri, cei doi inculpați ar fi obținut fonduri europene în valoare de 2.000.000 lei.
În cauză, au fost dispuse măsuri asigurătorii, până la concurența sumei menționate mai sus.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
– să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019” – comunicat DNA.

Lasă un răspuns