Ziua Drapelului Național sărbătorită la Reșița!

Ziua Drapelului Național sărbătorită la Reșița!

An de an, în data de 26 iunie, sărbătorim Ziua Drapelului Național, simbol și reper care a contribuit la unitatea naţiunii, însufleţind momentele de cumpănă, dar şi de bucurie ca însemn al statului sau ca dovadă de patriotism și credință în valorile care ne definesc identitatea.

Cu acest prilej, în organizarea Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin și a Garnizoanei Reșița, s-a desfășurat astăzi în incinta Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, un ceremonial militar.

În prezența subsecretarului de stat al MAI, Dan Stan, a prefectului județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a viceprimarului Reșiței, Adrian Dacica și a șefilor de arme, drapelul național a fost scos din biserica din incinta unității și înălțat pe catarg.

Slujba de sfințire a drapelului a fost oficiată de Preasfinția Sa Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți din Protopopiatul Reșița.

În contextul actual al distanțării sociale, evenimentul pe care în anii anteriori îl desfășuram în mijlocul cetățenilor, a fost organizat de această dată într-un cadru restrans, dar nu mai puțin lipsit de emoție și însemnătate.

Într-o lume complicată care îşi pierde reperele, suntem datori să înţelegem că simbolurile naţionale trebuie celebrate şi cinstite cu evlavie. Drapelul este icoana României, este istoria, prezentul şi viitorul, amintindu-ne mereu cine suntem.

Lasă un răspuns