Zece cetăţeni asiatici au „forțat” graniţa cu Serbia

Poliţiştii de frontieră timișeni au desfăşurat recent o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

*Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, mai mulţi cetăţeni străini care urcau într-un autovehicul.

Nouă cetățeni indieni și unul din Pakistan au vrut să ajungă ilegal la Timișoara 

Astfel, pe 31 iunie, în jurul orei 09.00, au observat, pe marginea drumului care face legătura între localitățile Jimbolia și Cărpiniş, un autoturism care staţiona şi în care se urcau mai mulţi cetăţeni străini. Polițiștii de frontieră s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că era vorba de zece pasageri, toţi bărbaţi, cetăţeni străini.
Aceștia, inclusiv şoferul, au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări. Li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetăţeni din India şi unul din Pakistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 40 de ani. Migranții au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde. Șoferul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 34 ani, a declarat că intenţiona să îi ajute pe cei zece să ajungă în municipiul Timişoara.

Citește și: Migranții africani vor să ajungă în Europa! Pe la Moldova Nouă, cu barca gonflabilă!

Poliția a avut intervenție promptă 

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini. Șoferul autoturismului este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi. Pe numele său a fost emisă ordonanţă de reținere pentru 24 de ore. „Urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a precizat subcomisar Nicola Petre Ionuț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

Lasă un răspuns