Transgaz a scos la licitație construcția conductei Prunişor-Orşova-Băile Herculane-Jupa, contract de jumătate de miliard de lei

Transgaz a scos la licitație construcția conductei Prunişor-Orşova-Băile Herculane-Jupa, contract de jumătate de miliard de lei

Transgaz a scos la licitație construcția conductei Prunișor-Orșova-Băile Herculane-Jupa, contract de jumătate de miliard de lei. Transgaz a publicat în sistemul electronic de licitație publică contractul pentru construcția conductei de transport a gazelor naturale  pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa.

Contractul pentru construirea conductei de 180 km, care presupune și alimentarea cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică, este împărțit în patru loturi, iar valoarea totală estimată de Transgaz pentru acest proiect se ridică la 451 de milioane de lei. Contractele vor fi atribuite în urma unei licitații publice, iar Transgaz așteaptă ofertele de la companiile interesate până la data de 31 mai.
Proiectul acestei conducte a fost declarat de importanță națională de Guvern în anul 2022 iar autorizația de construcție a fost eliberată în august anul trecut. Conducta a fost puternic susținută de ministrul Energiei, Virgil Popescu, care este de loc din județul Mehedinți.
„O nouă promisiune îndeplinită! Astăzi am semnat autorizația de construire a conductei de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa (inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică), care va fi realizată de Transgaz. Există și finanțare pentru asta, inclusiv din Fondul pentru Modernizare. Conducta va trece prin județele Mehedinți și Caraș-Severin (municipiile Caransebeș & Orșova, plus localitățile Băile Herculane, Topleț, Mehadia, Cornea, Domașnea, Căzănești, Teregova, Armeniş, Slatina Timiş, Bucoşniţa, Buchin, Turnu Ruieni, Obreja, Prunişor, Husnicioara, Căzăneşti, Siseşti, Ilovăţ, Bâlvăneşti, Godeanu, Balta, Podeni, Cireşu şi Iloviţa)”, a spus ministrul Energiei anul trecut în august.

Citește și: Cea mai mare finanțare din fonduri europene accesată de Transelectrica

„Astăzi ne apucăm de treabă. Prin realizarea acestei conducte se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a localităţilor din zona de interes a obiectivului, respectiv un număr de aproximativ 15.500 consumatori casnici, 94 instituţii publice (şcoli, primării, dispensare. cămine culturale, cabinete medicale, etc) şi aproximativ 113 de agenţi economici în judeţul Mehedinţi precum şi aproximativ 12.000 consumatori casnici, 136 instituţii publice (şcoli, primării, dispensare. cămine culturale, cabinete medicale, etc) şi aproximativ 231 de agenţi economici în judeţul Caraş-Severin”, a subliniat oficialul de la Energie.

Sursa: Virgil Popescu ( Facebook)

Lasă un răspuns