Subprefectul județului Caraș-Severin, Alin Muntean, absolvent al Programului de formare specializată pentru numirea în aceste funcții de demnitate publică

Subprefectul județului Caraș-Severin, Alin Muntean, absolvent al Programului de formare specializată pentru numirea în aceste funcții de demnitate publică

Subprefectul județului Caraș-Severin, Alin Muntean, a participat la întâlnirea de la Palatul Victoria și la ceremonia prin care Institutul Național de Administrație a acordat certificatele de absolvire primei promoții de prefecți și subprefecți, absolvenți ai Programului de formare specializată pentru numirea în aceste funcții de demnitate publică.

Despre eveniment, Alin Muntean a precizat: „A fost un program nou pentru administrație, cu formare în mod fizic și online, la care au participat aproximativ nouă zeci de prefecți și subprefecți, fiind dezvoltate competențe specifice. Programul de formare absolvit, a fost format din nouă module și s-a derulat pe o perioadă de șase luni. Domeniile cuprinse în aria curriculară au fost bazate pe activitatea specifică prefecților și au cuprins:
– rolul și atribuțiile prefectului, subprefectului și ale instituției prefectului în sistemul administrativ românesc
– aspecte de legalitate
– elemente de leadership
– comunicare în situații de criză
– organizarea, coordonarea și controlul activităților în administrația publică
– managementul resurselor umane și cel financiar
– studii prospective și fundamentarea politicilor publice.
– prevenirea și combaterea antisemitismului.

Subprefectul

 

Țin încă o dată să le mulțumesc colegilor din Partidul Național Liberal pentru încredere.
De asemenea le mulțumesc pe această cale tuturor colegilor din Instituția Prefectului pentru profesionalism și ajutor, doamnei secretar de stat Aneta Matei și domnului director general al D.G.R. Instituțiile Prefectului, domnul Teodor-Iulian Gheorghe, pentru sprijinul acordat în îndeplinirea atribuțiilor.”

Citește și: Alin Muntean: „Seminarul «Introducere în noile tehnologii» a fost o reușită”

Ulterior ceremoniei, alături de prima grupă de cursanți care au absolvit cu succes programul de formare profesională destinat numirii într-o funcție de demnitate publică de prefect sau subprefect am participat la o întâlnire la sediul MAI alături de conducerea Ministerului Afacerilor Interne. În cadrul reuniunii, tuturor ni s-au acordat diplome de onoare, precum și insigne.

Lasă un răspuns