Actualitate

Sprijin financiar de până la 2.000 euro/ha pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că primește, până la data de 9 martie 2026, cereri pentru acordarea unui sprijin financiar de urgență destinat fermierilor din sectorul pomicol, ale căror culturi au fost afectate de înghețurile târzii din primăvara anului 2025.

Ajutorul vizează producătorii agricoli care exploatează plantații pomicole pe rod și care pot demonstra, prin documente oficiale, un grad de afectare situat între 30% și 100%. De asemenea, pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să fi depus cererea de plată la APIA pentru anul 2025.

Sprijinul este acordat sub formă de grant nerambursabil, în cuantum maxim de 2.000 euro/ha, respectiv 10.180,6 lei/ha, și se aplică pentru mai multe specii pomicole, inclusiv măr, păr, prun, cais, piersic, cireș, vișin, nectarin, nuc, alun și migdal. Valoarea finală a sprijinului este stabilită în funcție de suprafața eligibilă și de gradul de afectare a culturilor.

Pentru implementarea acestei scheme, autoritățile au alocat un buget total de 11,5 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Scopul măsurii este de a reduce impactul economic al pierderilor suferite de pomicultori și de a contribui la menținerea capacității de producție în sector.

Cererile de sprijin se depun la centrele APIA unde a fost înregistrată cererea de plată aferentă anului 2025. În situația în care datele bancare au fost modificate, beneficiarii trebuie să depună documentele actualizate. Toate documentele prezentate în copie vor fi certificate de solicitant prin mențiunea „conform cu originalul”, semnătură și dată.

Plata sprijinului se realizează după efectuarea verificărilor administrative prin sistemul IACS, pe baza suprafețelor eligibile determinate de APIA și a nivelului de afectare confirmat. Schema de ajutor este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 66/2026, care stabilește cadrul legal pentru acordarea sprijinului financiar de urgență în agricultură.


Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/gazetade/public_html/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114

Lasă un răspuns

Back to top button