Seniorii liberali din Caraș-Severin, reprezentați la ședința națională OSNL. Sprijin pentru Ilie Bolojan și discuții despre agenda europeană

Horia Irimia, președintele interimar al Organizației Seniorilor Naționali Liberali (OSNL) Caraș-Severin, a participat vineri, 27 martie, la ședința Biroului Politic Național al OSNL, unde au fost abordate teme importante de actualitate politică și europeană.
La întâlnire a fost prezent și secretarul general al PNL, Dan Motreanu, care a răspuns numeroaselor întrebări adresate de seniorii liberali, oferind clarificări privind direcțiile politice ale partidului și prioritățile guvernării.
În cadrul ședinței a fost adoptată o rezoluție de susținere pentru președintele PNL și premierul României, Ilie Bolojan, reconfirmând sprijinul organizației pentru actuala conducere a partidului.
Totodată, Horia Irimia a prezentat o informare privind deplasarea recentă a unui grup de seniori liberali la Bruxelles, realizată la invitația europarlamentarului Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Parlamentului European și responsabil pentru negocierea bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034.
Vizita a inclus întâlniri importante la nivel european, oferind participanților o perspectivă directă asupra proceselor decizionale din cadrul instituțiilor UE. De asemenea, cu o zi înainte de deplasarea la Bruxelles, seniorii liberali au avut o întâlnire cu președintele PNL și premierul Ilie Bolojan, în cadrul căreia au fost discutate teme de interes național și european.
Participarea reprezentantului din Caraș-Severin la această reuniune subliniază implicarea activă a organizației în dialogul politic la nivel central și european.








