Sărbătoare la Crucea-monument de pe Muntele Mic

Sărbătoare la Crucea-monument de pe Muntele Mic

Luni, 14 septembrie, a avut loc Pelerinajul organizat de Episcopia Caransebeșului în ziua Praznicului Înălțării Sfintei Cruci, la Crucea-monument de pe Muntele Mic. La orele dimineții s-a pornit în procesiune de la troița ce se află la intrarea în stațiune, până la Crucea-monument, construită spre cinstirea memoriei eroilor bănățeni căzuți în luptă pentru făurirea idealului poporului român, Marea Unire. La această a XV-a ediție a fost adusă și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce se află la Parohia Măru și care în acest an împlinește 500 de ani de când a fost pictată la Muntele Athos.

Alături de PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, la pelerinaj au participat preoți și diaconi, autorități județene și locale, oficialități civile și militare, precum și militarii de la Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” din Timișoara.

La baza Crucii, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, după care a fost săvârșită o slujbă de pomenire a eroilor bănățeni și a ctitorilor ce au înălțat Crucea de pe Muntele Mic.

Crucea de pe Muntele Mic a fost ridicată în anul 1936 și refăcută în perioada anilor 2001-2004. Ea se află la altitudinea de 1.670 metri și este structurată din oțel laminat, având o înălțime de 27 metri. (Foto: Episcopia Caransebeşului)

Cosmin VLAD

Lasă un răspuns