Rețeaua de gaze naturale din județ se va dubla!

Rețeaua de gaze naturale din județ se va dubla!

                   O veste îmbucurătoare pentru județul Caraș-Severin este aceea că se dorește printr-un program guvernamental cel puțin dublarea ratei de racordare la gazele naturale. În prezent, în județ sunt chiar orașe, care nu sunt racordate la rețeaua de de gaze naturale, cum este cazul celor de la Moldova Nouă, Oravița și Herculane.  Explicațiile vremii pentru această situație țineau de varii motive, astfel cei de la conducerea județului de  dinainte de 1989, invocau chiar ”așezarea strategică”  o localităților în zona de frontieră, în timp ce ”post-decembriștii” se plângeau de odioasa moștenire și au invocat chestiuni de natură tehnică și materială, de lipsa mijloacelor  de investiții în infrastructură (distanțele foarte mari în stațiile de alimentare, etc.). De-o fi una, de-o fi alta, important este faptul că lucrurile vor lua o turnură favorabilă în viitor.  Se vorbește practic de o ”acoperire” de 30% a județului privind  racordarea la gaze naturale, dorindu-se în prezent practic dublarea acestui procent!

 Despre toate aceste ne-a vorbit, Gheorghe Roma, vicepreşedinte PNL –  filiala Caraş-Severin şi membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Banat-Gaz: ”Având în  vedere una din prevederile programului de guvernare a Cabinetului Orban, prin care  în România se vor aloca un  miliard euro, din fonduri europene, în următorii 7 ani pentru proiecte care vizează înfiinţarea de distribuţii de gaz la nivelul localităţilor, la iniţiativa ministrului Afacerilor Interne, dl. Marcel Vela, în viitorul apropiat, va avea loc o vizită de lucru în judeţul nostru la care, pe lângă preşedintele PNL Caraş-Severin, vor participa ministrul Economiei, dl. Virgil Popescu, precum şi directorul  SNTGN Transgaz  SA, dl. Ion  Sterian.

   

     Pe lângă discutarea altor aspecte economice din judeţul nostru, scopul acestei vizite este încurajarea, îndrumarea şi consilierea primarilor din  judeţul nostru în vederea realizării de proiecte de înfiinţare a reţelelor de distribuţie de gaz în localităţile de pe raza UAT-urilor pe care le reprezintă.

         Referitor la traseul conductei de transport a gazelor naturale pe direcţia Caransebeş – Băile Herculane, menţionăm că 85% din lungimea totală sunt propuşi a se realiza pe culoarul fostului proiect NABUCCO. Astfel, vor fi utilizate documentaţiile, avizele şi acordurile realizate pentru acel proiect, acest  fapt ducând la scurtarea timpul de realizare şi la reducerea costurilor, permiţând  o maximă eficientizare a realizării proiectului.”

 

 

Lasă un răspuns