Răzvan Burleanu felicită Progresul Ezeriș!

Răzvan Burleanu felicită Progresul Ezeriș!

Performanța obținută de campioana AJF Caraș-Severin, ACS Progresul Ezeriș, prin promovarea în liga a III-a în sezonul 2020-2021, a fost remarcată de președintele forului fotbalistic românesc, Răzvan Burleanu. Acesta a trimis o scrisoare de felicitare  către ACS Progresul Ezeriș și AJF Caraș-Severin, prin care a salutat performanța obținută de echipa cărășeană.

„Stimate Domnule președinte,

Îmi face o deosebită plăcere să vă salut și să vă transmit cele mai bune gânduri, atât în nume personal,  cât și din partea Federației Române de Fotbal.

Doresc să vă felicit  pentru performanța fotbalului din județul dumneavoastră și anume promovarea formației ACS Progresul Ezeriș în al treilea eșalon valoric al fotbalul românesc, cel cu cea mai puternică legătură între echipă și comunitate, al cărui slogan este ”Echipa ta, fotbalul tău!”.

Mă bucur că, începând  de acum, încă o echipă va fi capabilă să ofere comunității locale, etapă de etapă, pasiune, emoție și spectacol prin participarea într-o competiție cu caracter național.

Vă rog, de asemenea, să transmiteți gândurile mele clubului, felicitările mele pentru această performanță merg către jucători, antrenori și echipa de management! Le urez ca în sezonul următor să își îndeplinească obiectivul fixat!

Răzvan Burleanu

Președinte Federația Română de Fotbal

Campioana județeană AJF Caraș-Severin a promovat în Liga a III-a, după ce a câștigat seria din care au mai făcut parte campioanele județelor Arad și Gorj. 

Cristian Șodâncă – președinte ACS Progresul Ezeriș

Este o mare onoare pentru noi ca și club nou-promovat în liga a III-a să fim apreciați de către domnul președinte al FRF, Răzvan Burleanu. Țin să profit de ocazie să-i mulțumim de aprecierile pe care domnia sa le-a avut față de clubul nostru. Consider că fost o victorie a întregului județ Caraș-Severin, nu numai a comunei Ezeriș și aici vreau la rândul meu, să mulțumesc încă odată public președintelui AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, care împreună cu toată  echipa asociației coordonată de dumnealui ne-a încurajat mereu, a fost alături de noi, inclusiv la meciurile de baraj și a crezut în reușita echipei noastre. Se bucură de toată considerația mea și celelalte echipe din campionatele AJF Caraș-Severin care ne-au transmit mesaje de încurajare și susținere. Repet, promovarea noastră este o reușită a întregului județ Caraș-Severin!”, a spus pentru Gazeta de Caraș-Severin, dl. Cristian Șodâncă.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns