Proiectele europene – Secretul reușitei primarului Roma!

Proiectele europene – Secretul reușitei primarului Roma!

Primarul comunei  Slatina Timiș ne-a vorbit despre începuturile mandatului domniei sale, ca edil al comunei Slatina Timiș și ne-a arătat secretul reușitei celor trei mandate. Este vorba despre accesarea fondurilor europene pentru mediul rural.

”Îmi amintesc și acum, parcă era ieri, lumea era nemulțumită, erau făcute câteva lucruri ce-i drept, dar nu erau suficiente. Ceea ce mi-am propus eu să dezvolt în comuna Slatina Timiș, dacă ajung primar, și iată că am reușit cu voia lui Dumnezeu și a oamenilor, a fost să accesez cât mai multe fonduri europene. M-am gândit încă de atunci, că un primar nu trebuie să stea cu mâna întinsă la Guvern, la Consiliul Județean și să ceară bani. Vedeți că, nu întotdeauna conjunctura politică îi este favorabilă unui anumit primar în funcție și atunci toată campania mea din 2008 s-a bazat pe accesarea de fonduri europene. Le-am studiat, le-am vorbit oamenilor, am făcut dezbateri publice în fiecare localitate și pot să spun acum, când sunt la al treilea mandat, că am reușit să accesez destule proiecte pentru finanțarea investițiilor rurale. Sigur că nu am obținut atâtea proiecte câte mi-aș fi dorit!

Primarul Gheorghe Roma

Sigur că acum, dacă privesc în urmă, cum a început totul. Îmi amintesc că le vorbeam oamenilor, în anul 2008, despre proiecte în care îmi doresc să scot traficul agricol de pe Drumul European. Chiar am reușit asta în final, după ce contracandidații  mei și unii oameni sceptici din comună, îmi tot repetau că doar în visurile mele pot să cred că se poate asfalta un drum agricol. Studiasem foarte bine măsurile și ghidurile de finanțare pe proiecte europene și … am reușit. Cele mai multe investiții pe care le-am realizat în comună, în acești trei ani de mandat au fost pe fonduri europene.”

Începutul nu a fost ușor,  iar astăzi după trei mandate, primarul Gheorghe Roma  a făcut un bilanț al mandatului 2016-2020: ”În ultimul mandat, a cărui final trebuia să fie chiar astăzi,  în 20 iunie, dacă nu era problema cu pandemia, comuna Slatina Timiș are nouă proiecte inițiate, din care cinci sunt pe fonduri europene.  Revin la ceea ce spuneam inițial  și dacă ca primar, conjunctura politică pentru a accesa fonduri guvernamentale nu te ajută, în cazul investițiilor pe fonduri europene este mai multă birocrație și implică mai multă muncă. Sigur că sunt și mai greu de implementat, însă implică mai multă responsabilitate din partea ordonatorului de credite, care este primarul. În cazul unui eșec al proiectului, se blochează practic conturile primăriei, deci vorbim despre un angajament, pe care primarul  îl face cu finanțatorul, oricare ar fi el:  AFIR, Ministerul Dezvoltării, ADR, iar proiectul este monitorizat atât pe perioada de implementare, dar și post-implementare. Acesta este motivul pentru care mulți colegi primari au fugit de proiecte, pe motiv că birocrația și răspunderea este foarte mare și  este mult mai simplu și comod să fie finanțat de fonduri județene sau guvernamentale, unde răspunderea nu mai este așa de mare!”

Parcul de joacă pentru copii

 Primarul Gheorghe Roma a găsit soluții și nu renunță nici atunci când apar probleme sau proiectele europene nu ating punctajul aferent. ” În cazul comunei  Slatina Timiș, în ultimul mandat avem accesate un număr de nouă proiecte, din care cinci sunt pe fonduri europene, acestea din urmă implicând un buget total de 3.000.000 de euro. Vă spun sincer, am avut și două proiecte depuse pentru accesarea de fonduri europene și pentru că nu am avut eligibilitate, atunci le-am regândit pentru fondurile guvernamentale. La fondurile europene, depindeam de ghid și de măsuri și în momentul în care l-am depus la finanțare, ni s-a spus din start, pentru că nu aveam o arie  mai mare de 2.000 de locuitori care să deservească acel proiect, că proiectul este respins. Este vorba execuție rețea de alimentare cu apă în localitatea Sadova Nouă. Nu a fost nici o problemă, pentru că având proiectul scris, l-am depus la Ministerul Dezvoltării pentru măsura PNDL 2.

Căminul Cultural Sadova Veche

Valoarea proiectelor într-o comună ca a noastră, cu 3000 de locuitori nu poate fi extraordinar de mare, avem un buget anual la primărie de 35 milioane de lei, din care investiții și proiecte are pondere de 70%, iar diferența de 30% implică cheltuieli de funcționare (16%) și  cele salariale.”

Grădinița de Copii Slatina Timiș

Cele cinci proiecte finanțate din fonduri europene sunt legate de reabilitarea Centrului social de zi persoane vârstnice, modernizare spații exterioare în comună, modernizare drumul comunal și străzi, precum și modernizarea Grădiniței de copii din comuna Slatina Timiș și a Căminului Cultural din Sadova Veche! Dintre cele cinci proiecte europene, două sunt finalizate la această  oră și se referă la reabilitarea  și modernizarea grădiniței  de copii de la Slatina Timiș (valoare proiect 280.000 euro) și a căminului cultural Sadova Veche (valoare proiect 280.000 euro). Proiectele în curs de implementare, sunt cele legate de reabilitarea și extinderii clădirii pentru Centru social de zi persoane vârstnice în comuna Slatina Timiș” care este la început, fiind în stadiul de implementare de 15 %, respectiv, proiectul de modernizare spații publice exterioare în localitatea Slatina Timiș, care este realizat în proporție de 90%. Acesta din urmă vizează zona Parc, a Monumentului Eroilor, a zonei centrale și intrarea în localitate.” a încheiat primarul Gheorghe Roma.   

Lasă un răspuns