Progresul Ezeriș și-a găsit un antrenor titrat, cu viziune modernă!

Progresul Ezeriș și-a găsit un antrenor titrat, cu viziune modernă!

După meciul de acasă cu Gloria Lunca Teuz Cermei, antrenorul Adrian Enășescu a renunțat la banca tehnică a gugulanilor invocând motive personale.

Legat de această situație, președintele Cristian Șodâncă ne-a declarat: „După meciul cu Cermei, Adrian Enășescu a anunțat că renunță la banca tehnică, pentru că a considerat că a făcut tot ceea ce a depins de el ca să fie rezultate pozitive la echipă.

Îl înțelegem, ne pare rău pentru decizia lui și îl așteptăm să vină lângă noi înapoi în conducere, pentru că el alături de mine și de Bașu (nr. Petru Udrea – managerul echipei) a asigurat managementul la echipă și face parte din conducerea noastră. A investit timp, suflet și bani, a fost mereu alături de noi.  Cred că Joe  (nr. porecla fotbalistică a lui Enășescu) are nevoie de o pauză de revigorare, pentru că este greu de acceptat să înregistrezi eșecuri după jocuri bune, însă așa a fost să fie, din varii motive.       

Cum Joe a renunțat la banca tehnică, noi am încercat să ne orientăm spre un  alt antrenor și am ajuns să avem onoarea de a-l coopta pe Lucian Dobre, să fie  coordonatorul staffului tehnic. Suntem impresionați de ceea ce a reușit să construiască în fotbalul județean la ACS Mundo Reșița și despre viziunea modernă a lui Lucian despre fotbal!”

Lucian Dobre Mihail are 42 de ani, este născut la Reșița și este un fost jucător de fotbal care a jucat nivel înalt la  CSM Reșița, Astra Ploiești, Petrolul Ploiești, Universitatea Craiova, Zimbru Chișinău, Spartak Nalchik, Tavriya Simferopol, Iskra-Stal Ribniţa, Dacia Chişinău, FC Farul Constanţa și Muncitorul Reșița. Are 143 de meciuri în prima ligă din România și 115 meciuri în Divizia Națională a Moldovei, două partide jucate în UEFA Cup  Zimbru Chișinău și un meci în Champions League cu  Dacia Chișinău.

Este absolvent al Școlii Federale de Antrenori și antrenor licență A UEFA. Este fondatorul Academiei de Fotbal Mundo Reșița și la nivel de seniori a pregătit echipele AS Semenicul Văliug, CSM Reșița, CS Muncitorul Reșița.

„Am acceptat propunerea făcută de conducerea Ezerișului de a pregăti echipa de seniori, mai ales că este un lot format din mulți jucători foarte tineri și dacă pot să ajut un club, consider că este un lucru normal să o fac! Orice proiect fotbalistic care dorește să se dezvolte sănătos, consider că trebuie susținut! La Ezeriș o să colaborez cu Cosmin Negoescu, iar eu îmi doresc să-l am alături de mine pe Cristian Chitucea, pentru că este un profesor și un antrenor tânăr, serios și un foarte bun colaborator de la meu la ACS Mundo Reșița. Cristian îmi cunoaște foarte bine filozofia despre fotbal”, a spus Lucian Dobre pentru Gazeta de Caraș-Severin.   

Lasă un răspuns