Primarul Cristian Miclău susținut de guvernul liberal în proiectele europene

Primarul Cristian Miclău susținut de guvernul liberal în proiectele europene

Astăzi 01.09.2020 domnul primar Cristian Miclău, alături de domnul Cristian Gâfu – prefectul județului Caraș-Severin, i-a avut ca oaspeți în stațiunea Băile Herculane pe doamna Raluca Turcan – Vicepremier în Guvernul României și pe domnul Ioan Marcel Boloș – ministru al Fondurilor Europene, alături de alte oficialități și specialiști.

Au fost vizitate principalele obiective din stațiune precum si obiectivele cuprinse în proiectele primăriei cu finanțare din fonduri europene.

Vizita a fost una constructivă, o adevărată  analiză de lucru plină de speranță pentru stațiunea Băile Herculane, iar discuțiile extrem de interesante.

„Renașterea și reconstrucția stațiunii noastre au fost tema discuției de astăzi: finalizarea proiectelor în curs, deblocarea problemelor judiciare ale clădirilor private din centrul vechi, băile imperiale, precum și dezvoltarea segmentului de agrement au fost dezbătute, împreună cu compartimentele de specialitate ale Primăriei Băile Herculane.

Energia pozitivă și determinarea celor doi miniștrii ne dau speranțe că Guvernul Liberal  va sprijini orașul nostru”, a spus Cristian Miclău, primarul orașului Băile Herculane și candidatul PNL la alegerile locale din 27 septembrie.

Cristian Miclău alături de ministrul Fondurilor Europene – Ioan Marcel Boloș

Au fost identificate surse de finanțare atât în viitoarele programe operaționale regionale, respectiv Programul Operațional Regional Vest, cât și în Mecanismul de Redresare și Reziliență, unde Guvernul României își propune să finanțeze componenta de stațiuni balneoclimaterice, România având alocată estimativ la acest moment pentru tot sectorul turistic suma de 1,8 miliarde de euro.

Conform planului național de redresare și reziliență la care Guvernul României lucrează, pentru  a începe în termen negocierile cu comisia europeană, principalele linii de intervenție pentru sectorul de turism sunt:

– Sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de turism pentru susținerea economiei naționale;

Domenii de turism considerate prioritare:

  1. Turismul balnear și de recuperare;
  2. Turismul de agrement;
  3. Turismul cultural inclusiv monumente istorice;
  4. Turismul verde;
  5. Agroturismul;
  6. Aquaturism;

Tipuri de acțiuni propuse la finanțare

  1. Investiții în stațiuni turistice de interes național (stațiuni turistice: Băile Herculane, Băile Govora, Băile Olănești,etc);
  2. Infrastructura de utilități publice în stațiunile turistice;
  3. Baze de tratament: băi de nămol, ape termale, mine de sare, ape minerale, etc.
  4. Infrastructura de agrement: aquaparc, parc de aventură, parcuri tematice, partii de ski;
  5. Investiții în infrastructura de accesibilitate în zonele turistice: drumuri de acces, racordare la utilități, spații de parcare și alte investiții de asigurare accesibilitate necesare;
  6. Dezvoltarea turismului verde, agroturism;
  7. Turismul cultural, cetăți, castele, monumente și clădiri istorice.

DIANA APETREI

Lasă un răspuns