Oliver Ieremici – un primar pentru un nou început în Berzasca!

Oliver Ieremici – un primar pentru un nou început în Berzasca!

🔹Oliver Ieremici, candidatul susținut de Partidul Național Liberal la funcția de primar al comunei Berzasca, ne prezintă viziunea lui pentru a aduce comuna la nivel european, pentru a le demonstra cetățenilor ca și la Berzasca #sepoate 🔸

“Sunt Oliver Ieremici și sunt născut în Liubcova, unde trăiesc de o viață, timp în care am observat că această comună se mișcă mult mai lent în comparație cu vremurile pe care le trăim, precum și cu celelalte comune.

Împreună putem construi o dezvoltare durabilă pentru comuna noastră.

Cred că Berzasca și locuitorii ei merită să iasă din conul de umbră în care s-au afundat timp de trei decenii. În ciuda potențialului uriaș turistic, a poziției strategice privilegiate pe malul Dunării, a diversității sociale și culturale de care dispunem, comuna noastră nu s-a dezvoltat în această perioadă așa cum ar fi meritat.

Simțiți și voi că merităm servicii, infrastructură, proiecte demne de secolul 21? Credeți că putem aduce comuna Berzasca la standarde europene prin investiții și parteneri de încredere? Sau din contră, nu credeți că lucrurile se vor schimba prea curând?

Lipsa interesului față de nevoile reale ale cetățenilor din Berzasca, Bigăr și Liubcova a oprit comuna din drumul ei spre #dezvoltare. ⬇️

Pentru problemele cu care se confruntă Berzasca există #soluții! ↗️
De data aceasta, soluțiile sunt #FAPTE, nu vorbe!

Vă prezint #Platforma program, pe care o voi realiza în primul meu mandat de primar pentru Berzasca, care cuprinde cel mai important aspect pentru un mod de viață NORMAL: apa! ↗️

Am ales să candidez la cerințele oamenilor care își doresc #schimbarea în Berzasca. Și cele mai reușite schimbări se fac #împreună!

Doar împreună putem construi un viitor mai bun pentru #Berzasca#Bigăr și #Liubcova, pentru că voi meritați FAPTE, nu vorbe! 🙏

#ViziuneaMea #OliverPrimar #FapteNuVorbe #BerzascaALTFEL

Lasă un răspuns