Actualitate

Ninsori și viscol puternic: DJ 582E Prislop – Semenic, închis circulației rutiere

În zonă ninge abundent și viscolește, iar vântul puternic reduce considerabil vizibilitatea și îngreunează condițiile de trafic. Din acest motiv, circulația rutieră pe drumul județean DJ 582E Prislop – Semenic a fost închisă.

Potrivit Direcției Județene de Drumuri Caraș-Severin, începând cu ora 11:00, drumul a fost închis din cauza viscolului și a depunerilor masive de zăpadă. În prezent, zona se află sub cod galben de ninsori și viscol, avertizare valabilă până mâine dimineață, la ora 10:00, cu posibilitatea de prelungire.

„De la ora 11:00, drumul Prislop – Semenic a fost închis circulației, din cauza viscolului și a zăpezii. Oricât ne-am fi dorit să menținem drumul deschis, condițiile meteo au făcut imposibilă intervenția. Am acționat cu freze, lame și chiar cu buldoexcavatoare, însă în zece minute zăpada era din nou depusă. Până nu se domolește viscolul, nu putem interveni eficient”, a declarat Ștefan Markovszky, inspector în cadrul Direcției Județene de Drumuri Caraș-Severin.

Restricția vizează în special șoferii care intenționează să urce spre stațiunea Semenic. În schimb, pentru cei care coboară de pe munte, autoritățile permit circulația, pentru a se putea face în siguranță. Sunt opriți doar cei care urcă. Cei care coboară sunt lăsați să circule, pentru a putea ajunge în condiții de siguranță. În acest moment nici instalațiile de schi nu funcționează.

În ceea ce privește accesul către stațiunea Muntele Mic, drumul rămâne deocamdată deschis. „Ninge abundent și acolo, însă nu se manifestă viscolul cu aceeași intensitate ca pe Semenic. Situația este monitorizată și rămâne de văzut cum vor evolua condițiile meteo în orele următoare”, a conchis Ștefan Markovszky.

Lasă un răspuns

Back to top button