Mons. Josef Gerstenengst, comemorat la Reşiţa

Vineri, 3 iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea preotului romano-catolic și maestru al muzicii de orgă, Josef Gerstenengst, fost preot vicar parohial la Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” din Reșița, între anii 1946 și 1958, cel care în București a făcut ca orga de la Catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif” să fie cu adevărat regina instrumentelor. Debutul carierei sale s-a făcut așadar la Reșița, cea care nu l-a uitat și îi păstrează memoria vie până în ziua de astăzi. În data de 31 martie 2017, Consiliul Local al municipiului Reșița a luat hotărârea de a-l declara Cetățean de Onoare post-mortem pentru activitatea sa pusă în slujba muzicii în capitala Banatului de Munte.

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și Asociația Filateliștilor din Caraș-Severin au marcat împlinirea celor 100 de ani de la nașterea preotului-organist Josef Gerstenengst printr-un plic filatelic ocazional și o ștampilă adecvată. Întreaga corespondență care a fost trimisă de la Oficiul Poștal Reșița 1 în ziua de 3 iulie a fost obliterată cu această ștampilă.

De asemenea, în data de 3 iulie, în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” din Reșița a fost organizat un scurt concert aniversar dedicat mons. Josef Gerstenengst.

Duminică, 5 iulie, la Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” din Reșița va avea loc, de asemenea, o scurtă evocare a personalității preotului și organistului Josef Gerstenengst, ne-a informat Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin.

Cosmin VLAD

Lasă un răspuns