Ministerul Turismului: Plăcuţele clasice de promovare turistică, înlocuite cu unele care conţin cod Q

Ministerul Turismului: Plăcuţele clasice de promovare turistică, înlocuite cu unele care conţin cod Q

Ministerul Turismului: Plăcuţele clasice de promovare turistică, înlocuite cu unele care conţin cod QR.

Ministerul Turismului anunţă că plăcuţele clasice de promovare turistică sunt înlocuite cu unele mult mai atractive, care conţin cod QR. Prin intermediul acestuia, turiştii pot avea acces la informaţii despre obiective turistice, istoria sau legendele locurilor. Informaţiile sunt disponibile în peste 32 de limbi. Vor fi acoperite 90% din limbile vorbite în întreaga lume. Enumerăm câteva dintre cele mai influente: limba engleză, limba spaniolă, limba franceză, limba chineză, limba rusă, limba germană, limba arabă, etc. 
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, este vorba despre un proiect de digitalizare al Asociaţiei Călător prin România. Prin intermediul proiectului turistul poate deveni propriul său ghid, astfel încât să înţeleagă mai bine ce are de oferit ţara noastră. Fiecare plăcuţă este însoţită de brandul turistic naţional ”Exploraţi Grădina Carpaţilor”.

Citește și: 32 de borne din andezit, sculptate în campusul Tășuleasa au ajuns la Reșița

Acţiunea se datorează protocolului încheiat între minister şi Asociaţia Călător în România, pe o durată de 3 ani.
 Nota redactiei-Un cod QR este un cod care poate fi citit de dispozitive electronice, format dintr-o serie de pătrate negre și albe, utilizate în mod obișnuit pentru stocarea adreselor URL sau a altor informații, un cod destinat citirii de către telefoanele inteligente prin intermediul camerelor foto cu care sunt dotate.
Potrivit Wikipedia, codul QR este o gamă de standarde de codare cu formă de bare bidimensionale (cod matrice). Primul astfel de standard a fost creat în 1994 de către compania japoneză Denso Wave. QR este o prescurtare din engleză de la quick response („răspuns rapid”).
Sigur ai văzut aceste mici pătrățele pixelate în culori alb-negru pe panouri publicitare, în anunțurile din reviste și mai ales pe ambalajele produselor. Deblocarea conținutului acestora poate partaja informații de contact sau parole Wi-Fi sau poate direcționa pe un site web.
sursa text și foto: Ministerul Antreprenoriatului și Turismului

Lasă un răspuns