Marcel Vela: „Guvernul României va face conversia datoriilor de la UCMR!”

Ioan Marcel Vela, ministrul afacerilor interne din Guvernul României, a demonstrat de fiecare dată că este un om al faptelor și este considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai buni miniștrii din guvernul liberal și negreșit un model de management pentru toți miniștrii MAI de la Revoluția din Decembrie încoace.

Mai mult, cărășean la origine, Marcel Vela a susținut mereu cauza județului Caraș-Severin la nivel parlamentar sau guvernamental, după caz și exemplele sunt multiple și din toate domeniile de activitate ale Banatului de Munte.

Ca un bun creștin, Marcel Vela a fost tolerant cu părerile adversarilor politici, dar intransigent în același timp cu faptele lor, mai ales atunci când ele nu erau fie în interesul românilor, fie erau mostre crase de ipocrizie.

Chiar dacă suntem în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, președintele PNL Caraș-Severin nu a tolerat ieșirea în decor a unor adversari politici care acuzau în necunoștință de cauză și cu o evidentă rea-credință, faptul că guvernarea liberală nu a luat măsuri pentru redresarea situației de la Uzina Constructoare de Mașini Reșița și că la acest capitol parlamentarii nu prea au făcut mare lucru.

La toate aceste inepții, președintele PNL Caraș-Severin a punctat civilizat și la obiect, cu fapte și documente, din care au ieșit la lumină ipocrizia celor ce se lansează în fumigene electorale.

Am observat că unii acuzau ieri (nr. luni, 16 noiembrie) Guvernul PNL pentru că nu ia măsuri cu privire la UCMR, ori că parlamentarii nu prea fac mare lucru.

Pentru că nu doresc să intru în polemici sterile nici cu unii, nici cu alții, recomand următoarele două lucruri:

1. Să se acceseze site-ul www.gov.ro, unde se pot afla următoarele:

– Guvernul României va face conversia datoriilor de la UCMR!

(Atașament – Foto 1 și 2).

foto 1
foto 2

Concret, joia trecută a fost introdusă în primă lectură OUG care prevede acest lucru, iar mâine se va adopta.

2. Dacă se va accesa și site-ul Camerei Deputatilor, respectiv a Senatului, se poate compara activitatea parlamentarilor, conform datelor publice pe timp de 4 ani, cu precizarea ca eu în anul IV de mandat sunt și ministru al afacerilor interne, având de gestionat una dintre cele mai grele perioade prin care a trecut România.

(Atașament – Foto 3).

În rest, toate sunt povești și articole de can-can, care sunt obișnuite într-o campanie electorală.

Dar, pentru acuratețea datelelor istorice, am dorit să fac aceste două observații cu pace și bunăvoire.

Motiv pentru care doresc multă sănătate și numai bine tuturor!

Inclusiv celor aliați la putere în Caraș-Severin timp de 4 ani, PSD-PMP, cei care au avut Prim Ministru PSD din județ, iar din 2016 până acum Parlament majoritar!

Domniile lor sunt cei care nu au salvat UCMR-ul, privatizată haotic tot de către ei, chiar și atunci când au avut toate pârghiile în mână să repare ce au stricat!” – Președinte PNL Caraș Severin – Senator, Marcel Vela- Ministrul Afacerilor Interne

Nimic mai adevărat, dar ce pretenții să ai de la susținătorii celor care au avut apariții meteorice în plenul Parlamentului României, Marcel Vela fiind liderul absolut al parlamentarilor cărășeni, cu cele 310 luări de cuvânt în plen, aproape dublu decât toate intervențiile colegilor cărășeni la un loc!

Lasă un răspuns