La inițiativa Vicepreședintelui Ovidiu Rădoi, Consiliul Județean își onorează eroii: Cornelia Fetea este cetățean de onoare al județului!

La inițiativa Vicepreședintelui Ovidiu Rădoi, Consiliul Județean își onorează eroii: Cornelia Fetea este cetățean de onoare al județului!
La inițiativa Vicepreședintelui Ovidiu Rădoi, Consiliul Județean își onorează eroii: Cornelia Fetea este cetățean de onoare al județului!

Eroii de lângă noi! Există lângă noi Eroi adevărați care poartă pe suflet istoria țării ca pe-o mărturie vie, pe sânge o duc mai departe, parafrazând versurile poetului austriac, Rainer Maria Rilke!

Oameni care au avut puterea de a învinge și totodată și-au păstrat demnitatea, credința și nădejdea, pentru că dragostea nu cade niciodată!

La

Un astfel de om este Cornelia Fetea. Este președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici și al Victimelor Dictaturii Comuniste din România, filiala Caraș-Severin. La inițiativa vicepreședintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, – care astfel și-a îndeplinit promisiunea făcută acum o lună la Oravița- în ședința de marți, 26 iulie 2022 a Consiliului Județean Caraș-Severin a propus spre aprobare Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare” al judeţului Caraş-Severin acestui erou al istoriei recente-Cornelia Fetea. Propunerea vicepreședintelui CJ a fost votată în unanimitate!

La

Pe deplin meritată această onorifică titulatură, mai ales că eroul nostru, Cornelia Fetea, nu a încetat nici o clipă lupta pentru dreptate. Membră a celui mai titrat partid politic din România, PNL, alături de președintele filialei județene, senatorul Ion Marcel Vela, împreună au reușit modificarea Legii specifice prin care și copiiilor deținuților le sunt recunoscute suferințele din anii comunismului și aprobarea proiectului de lege privind declararea zilei de 18 iunie „Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist.“

„Se poate organiza oficial acest eveniment de tristă aducere aminte, de respect și pioșenie pentru cei care au trăit dramatica zi de Rusalii din 1951, dar și pentru copiii fără copilărie, urmași ai acestor martiri. Dumnezeu sa-i odihnească pe cei care nu mai sunt printre noi! Multă sănătate și liniște, supraviețuitorilor unei file negre din istoria României!“, afirma senatorul României, Ion Marcel Vela.
Citește și: Marcel Vela: „Multă sănătate și liniște, supraviețuitorilor unei file negre din istoria României”
Împreună, Cornelia Fetea și Ion Marcel Vela au luptat pentru a aduce  recunoaștere și dreptate celor care  acum 71 de ani în zilele de 18/19 iunie 1951, din  trei judeţe ale României, 12.791 de familii, 40.230 de persoane, au fost în cele 2.656 de vagoane de tren şi 6.211 de autocamioane cu destinaţia – câmpia stearpă a Bărăganului. Acestea sunt coordonatele celei mai cumplite pribegii a satului românesc.
Un copil, la vremea aceea, privea dincolo de puterea umană a răbdării-Cornelia Fetea…

„Bărăganul a fost Siberia noastră“, spun supravieţuitorii, fiindcă în Bărăgan au murit oameni fără să se fi eliberat de frică, altora durerea încă le tulbură instinctul şi toţi au trăit absurdul unei închisori în aer liber.

Îmbarcarea familiilor s-a făcut în vagoane de marfă. Sub directa supraveghere a activiştilor, miliţienilor şi securităţii. Oamenii credeau că se îndreaptă spre Siberia. S-au oprit însă în Bărăgan. Într-un fel, memoria este cea care a salvat deportaţii, ajutându-i să supravieţuiască… Povestea lor nu va fi niciodată spusă în întregime pentru că nu există suficiente cuvinte… Într-un fel, memoria este cea care a salvat deportaţii, ajutându-i să supravieţuiască.

Astăzi, Ovidiu Rădoi a mai făcut un pas simbolic pentru acești oameni. A îndeplinit o promisiune de onoare. Aceea de a acorda unuia dintre deportații de atunci titlul de Cetățean de Onoare al județului – Cornelia Fetea!

O luptătoare care a rezistat tuturor încercărilor vieții. Astăzi, poveștește despre deportări, despre labirintul câmpiei şi despre întâmplările zilelor din pustiu fără patimă aproape, dar cu o luciditate înspăimântătoare. Are privirea tristă, dar senină. Are şi memoria uitările ei.

Citește și: Nu toate sfintele zi de Duminică a Rusaliilor au fost LUMINOASE! Cea din 18 iunie 1951 a făcut din Bărăgan – Siberia Românilor!

Am cunoscut-o, am ascultat-o, am admirat-o… cel puțin copiii acestui județ vor avea șansa să învețe ce înseamnă stima de sine  de la un erou care a plătit un preț greu, a  trecut prin mult prea multe greutăţi și totuși împarte lumină şi seninătate, blândeţe şi înţelepciune.

Felicitări, Cornelia Fetea!
Felicitări, pentru inițiativă, vicepreședintelui CJ, Ovidiu Rădoi!
Felicitări tuturor celor care astăzi au scris o filă de istorie adevărată, printre puținele scrise în ultimii 30 de ani.
Felicitări, domnului președinte Ion Marcel Vela pentru implementarea unor legi care fac dreptate acestor victime nevinovate și urmașilor lor.
Nouă, celorlați ne rămâne întrebarea:
Ce se întâmplă cu noi, cei care nu am trăit asemenea orori, dar alunecăm de multe ori  în plasa ignoranței, a furiei  demne de milă…? Ne-am depersonalizat sufleteşte, ne-am rătăcit… Trăim ultimativ probleme secunde, slujim decerebrat valori derivate. Investim prost şi entuziasmul, şi ura…
Uităm prea des că există lângă noi Eroi adevărați care poartă pe suflet istoria țării ca pe-o mărturie vie, pe sânge o duc mai departe, parafrazând versurile poetului austriac Rainer Maria Rilke! Oameni care au avut puterea de a învinge și totodată și-au păstrat demnitatea, credința și nădejdea, pentru că dragostea nu cade niciodată!

Lasă un răspuns