Încă un pas înainte pentru modernizarea Liceului Hercules!

Încă un pas înainte pentru modernizarea Liceului Hercules!

Primarul Orașului Băile Herculane, dl. Cristian Miclău se dovedește a fi un edil care rezolvă cu celeritate problemele urbei. Printre cele mai importante proiecte finanțate din fonduri europene se regăsesc și cele care îmbunătățesc condițiile în care învață elevii din învățământul preuniversitar din orașul de pe Cerna.

Unul dintre proiecte se referă la ”Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Liceul Hercules”, axa prioritară 10 al Programului Operațional Regional 2014 -2020.

Liceul Hercules va avea o față nouă – europeană!

 La Liceul Hercules se vor executa lucrări de extindere clădire cu un corp nou, ce va cuprinde patru laboratoare și două grupuri sanitare, precum și construcția unui nou de internat, „Corp de clădire pentru cazare elevi.”, valoarea proiectului fiind estimată la suma de 8.784.089, 04 lei.

Proiectul a fost gândit și pentru a atrage absolvenții clasei a VIII-a din localitățile învecinate și va avea 22 de camere cu două locuri și baie proprie, anveloparea clădirii, îmbunătățirea  termoizolației de peste planșeul de la mansardă, prin soluția impusă prin auditul energetic. Vor fi executate și lucrări de dotare și investiții pentru mobilier, instalații de iluminat, instalații electrice și instalații termice.

Primarul Cristi Miclău – un adept al proiectelor europene

 Proiectul a fost admis la finanțare și din 02 iulie 2020 a fost finalizată și etapa de evaluare  tehnică și financiară, cu un punctaj de 54 de puncte (cerința fiind de minim 50 de puncte), care permite trecerea la pasul următor, cel al etapei de precontractare.

”Ne bucurăm că am dovedit încă odată faptul că am știut să atragem și să semnăm pentru orașul Băile Herculane, cât mai multe contracte de finanțare europeană. Unul dintre proiectele, care se va perfecta în perioada imediat următoare, după vizita în teren a celor de la ADR Vest, este și proiectul de reabilitare, modernizare, extindere și dotare a Liceului ”Hercules” Băile Herculane. Echipa din primărie, care lucrează pe fonduri europene, și-a dovedit încă odată profesionalismul și eficiența și îi felicit pentru că reușim împreună, cu mine, ca primar, să contribuim la dezvoltarea orașului Băile Herculane.” ne-a declarat cu satisfacție, dl. primar Cristian Miclău.

Lasă un răspuns