Guvernul plătește calitatea în programele PNDL!

Guvernul plătește calitatea în programele PNDL!

Guvernul României susține investițiile și sprijină atât autoritățile publice locale, cât și mediul de afaceri în implementarea proiectelor necesare comunităților. Dezvoltarea economică trebuie să ducă la ridicarea nivelului de viață pentru români și prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrație, guvernul susține investițiile, finanțând TOATE proiectele comunităților locale de pe  Programul Național de Dezvoltare Locală 1 și 2.

Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă și de acces la căile de comunicaţie.
MLPDA transmite beneficiarilor să continue lucrările și să nu facă nicio derogare de la a lucra calitativ întrucât toate solicitările la plată vor fi supuse controalelor. Condiția este ca lucrările a căror plată este solicitată, să fie lucrări de calitate, în conformitate cu proiectele tehnice. Înainte de efectuarea plăților se face o verificare pe teren a specialiștilor de la ISC – Inspecția de Stat în Construcții din județele respective. Din momentul depunerii la Minister a solicitărilor de plăți de către o primărie până în momentul plății nu trece de regulă o perioadă mai mare de 30 de zile. Astfel și constructorii au încredere să continue ritmic lucrările.

Recent s-a suplimentat Bugetul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, cu 500 milioane lei pentru finanțarea suplimentară a PNDL.

Printre beneficiari se regăsesc și UAT-urile din Armeniș, Bozovici, Constantin Daicoviciu, Sichevița, Municipiul Reșița, orașul Băile Herculane și Consiliul Județean Caraș-Severin.

Lasă un răspuns