Fără politică la Aquacaraș!

Romeo Dunca i-a cerut directorului general Aquacaraș, Gheorghe Filipescu, să facă ordine în societatea pe care o conduce și să scape de angajații incompetenți, pentru a eficientiza activitatea. Altfel, va plăti cu funcția!
Aquacaraș este pe drumul cel bun, dar mai e mult până departe. Așa ar putea fi sintetizată analiza pe care președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a făcut-o, în cadrul conferinței de presă, managementului societății județene de apă și canal. „Domnul Filipescu are merite, poate venite și din intenția dânsului de a arăta că își dorește într-adevăr o schimbare, de a repara și de a duce Aquacaraș într-o zonă în care ar fi o societate respectată. Faptul că pierderile s-au diminuat este un lucru pozitiv. Aquacaraș va trebui să devină o societate profitabilă”, a declarat Romeo Dunca.

Una dintre marile probleme pe care președintele CJ le-a identificat la Aquacaraș este politizarea societății prin angajarea, în anii trecuți, a unor „pile” pe linie de partid. El i-a cerut directorului Gheorghe Filipescu să își reevalueze angajații și să îi păstreze doar pe cei capabili de performanță astfel încât societatea să devină profitabilă: „Vă rog să luați măsuri așa cum ați luat și până acum, dar nu suficiente, să depolitizăm această societate, să trecem întreg personalul de acolo printr-un proces de reanalizare astfel încât să rămână oamenii care într-adevăr au competențe profesionale chiar dacă la un moment dat au fost plantați pe pozițiile respective prin anumite presiuni politice. Acest lucru nu va mai exista. Aveți mână liberă să vă găsiți colaboratorii și să vă găsiți angajații în așa fel încât să facem performanță. Vom măsura performanța prin gradul de creștere a competitivității. (…) Iar pierderile se vor diminua în primul rând prin faptul că toată derularea activității are la baza competența angajaților. Așadar, profesionalism! Zero politică! Nu e loc de politică acolo”.

ALEXANDRA PASCARIU

Lasă un răspuns