EXCLUSIV. Răzvan Burleanu: ”AJF Caraș-Severin este un partener de încredere!”

EXCLUSIV. Răzvan Burleanu: ”AJF Caraș-Severin este un partener de încredere!”

Răzvan Burleanu este președintele în exercițiu al Federației Române de Fotbal, se regăsește la al doilea mandat și a avut amabilitatea să răspundă cu transparență la solicitarea Gazetei de Caraș-Severin. Feed-backul din partea membrilor afiliați este că a adus un suflu nou, a întinerit masiv administrația FRF și este un conducător al proiectelor. Răzvan Burleanu ne-a vorbit despre proiectele FRF realizate cu sprijinul AJF-urilor, cele destinate în special fotbalului amator și cel de masă.

Răzvan BURLEANU – președintele FRF

„Vă mulțumesc pentru apreciere și mă bucur să primesc acest feedback din partea membrilor afiliați inclusiv, prin intermediul dumneavoastră. Fotbalul amator pentru noi înseamnă pe de o parte fotbalul de bază, grassroots, și în același timp fotbal amator la nivel județean, competițiile și activitatea Asociațiilor Județene. Înțelegând că vă referiți la a doua componentă, FRF s-a poziționat începând din 2014 ca un partener real pentru dezvoltare. Voi aminti dintre proiectele dedicate acestei zone înființarea Comisiei Federale FRF- AJF, un organism de reprezentare și inițiativă proactiv care face legătura între nevoile și proiectele regionale și managementul FRF, campaniile de susținere a Asociațiilor Județene cu echipament sportiv, elaborarea Statutului-Cadru pentru AJF-uri care a furnizat un model unitar pentru armonizare la nivel normativ și a sprijinit enorm activitatea Asociațiilor. Totodată, un sistem de sesiuni de lucru periodice pentru analiză și dezbateri, astfel încât am reușit să lucrăm aplicat și foarte eficient. Mai mult decât atât avem multe competiții ce se desfășoară la nivel județean, precum Cupa Satelor, Turneul Speranțelor, Campionatul Național Județean, Interliga Națională. La acestea se adaugă și competițiile școlare și susținerea financiară din partea FRF a proiectelor Asociațiilor Județene de Fotbal. Nu în ultimul rând, avem și o serie de investiții în infrastructură și amintesc aici doar proiectul prin care, cu sprijinul autorităților locale, ne dorim să construim un teren sintetic de dimensiuni normale în fiecare județ”, ne-a precizat, Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Recent Răzvan Burleanu a felicitat personal și instituțional  performanța campioanei județene ACS Progresul Ezeriș, care a reușit promovarea în Liga a III-a și a avut amabilitatea să ne spună câteva cuvinte despre colaborarea cu Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin și proiectele comune cu județul Banatului de Munte.

Avem o colaborare foarte bună, iar Viorel Lolea chiar îmi este și un bun prieten. Consider că odată cu venirea lui Viorel Lolea la conducerea AJF Caraș-Severin s-a văzut o implicare mult mai mare a asociației în susținerea tuturor proiectelor federației la nivel local în ceea ce privește numărul copiilor care joacă fotbal. AJF Caraș-Severin este un partener de încredere în toate proiectele pe care le-am enumerat mai devreme și vă mărturisesc faptul că investițiile în infrastructură sportivă în județul Caraș Severin reprezintă o prioritate a Federației Române de Fotbal”, a mai precizat Răzvan Burleanu.

 

SORIN OȘAN

Lasă un răspuns