Ești ceea ce gândești!

Ești ceea ce gândești!
Ești ceea ce gândești. Suntem ceea ce gândim! Imaginea ta de sine, adică modul în care te vezi și te simți pe tine, poate fi schimbată în orice moment, indiferent ce vârstă ai. Pentru asta, este foarte important să vorbești cu tine.

Afirmațiile în psihologie sunt acele lucruri pe care le spui cu voce tare și care îți dorești să se întâmple. Datorită lor, indiferent de obiectivul pe care îl ai în minte, creierul și sistemul nervos te vor conduce spre el.

Afirmații sunt multe și nu există o formulă rigidă pe care trebuie să o respecți. Cel mai important este să crezi în ceea ce spui și să nu fii sceptic în privința propriilor dorințe. 

Omul este produsul imaginației sale, iar imaginația poate fi folosită fie constructiv, fie distructiv. Dacă ai o imagine bună despre tine, dacă crezi în puterea afirmațiilor, dacă ești consecvent în dorințe și ai încredere în tine, vei reuși în final. Iar dacă gândești negativ și te victimizezi, vei eșua – atât timp cât nu-ți schimbi imaginea de sine.

Acțiunile, sentimentele și comportamentul nostru rezultă din propriile noastre imagini și credințe. Psihologii afirmă că sistemul nostru nervos nu face diferența dintre o experiență imaginată și una reală. Imaginea noastră de sine determină ceea ce devenim. Ea este cheia personalității și comportamentului uman.

Schimbă-ți imaginea de sine și îți vei schimba personalitatea și comportamentul. Acest lucru se face prin vizualizare, afirmații și obiceiuri. Iată câteva exemple de afirmații care dau bine.

– Mă iubesc pe mine și le permit altora să mă iubească;

– Sunt făcut să fac lucruri mărețe;

– Ziua de astăzi va fi mai bună decât ziua de ieri;

– Frica este un sentiment firesc, de aceea eu trec peste ea și merg înainte;

– Prosperitatea mă înconjoară pentru că așa am decis eu să fie;

– Astăzi voi renunța la frică și îmi voi deschide inima spre iubire;

– Oportunități sunt peste tot și eu aleg să le văd;

Citește și: Golani care se erijează în parlamentari!

 Toate aceste afirmații sunt generale și pot fi repetate în fiecare dimineață. Dar cel mai bine e când formulezi afirmații concrete: voi trece acest examen, așa cum fac de obicei; întâlnirea va decurge bine, pentru că altfel nu poate fi; voi primi acest job; voi atinge acest obiectiv; voi reuși pentru că merit .

Iar și mai bine este atunci când afirmațiile sunt susținute de imagini vizuale (vizualizarea succesului), dar și de obiceiuri concrete. Încearcă să pui în practică exact ceea ce îți imaginezi.

Fericirea ta depinde de ceea ce gândești. Tu ești creatorul propriei tale vieți!

 

Lasă un răspuns