Doru Cîrdei: „Comuna Zăvoi este cea mai mare din județ”

Doru Cîrdei: „Comuna Zăvoi este cea mai mare din județ”

Invitatul nostru de astăzi, este domnul Doru Iustin Cîrdei, primarul comunei Zăvoi.

GCS: Domnule primar, de cât timp sunteți la cârma comunei Zăvoi? Care sunt proiectele inițiate în mandatul dumneavoastră?

D.C.: Sunt la primul mandat și eu spun că am făcut ceva bun pentru comunitate, în acești patru ani. Se putea poate și mai mult, dar multe lucruri nu depind numai de mine. Comuna Zăvoi este cea mai mare din județul Caraș-Severin și are peste 4.000 de locuitori, în cele șapte localități aparținătoare. Avem în administrare cinci grădinițe de copii, cinci școli și în prima fază am reparat și modernizat Căminul Cultural din localitatea Măru, mai ales că acolo se organizează în fiecare an, un festival de concurs-folclor pentru copii.

Din păcate, anul acesta nu s-a putut ține festivalul concurs, dar locația a fost pregătită din timp pentru acest eveniment cultural. Am refăcut Căminele Culturale din satele Voislova și Valea Bistrei. Pe cel de la Voislova l-am realizat pe proiect CNI, iar căminul cultural de la Valea Bistrei l-am realizat din fondurile proprii ale Consiliului Local Zăvoi. Pentru căminul cultural al satului Măgura avem proiect  în valoare de 500.000 de euro, finanțat pe proiect european și suntem în faza de licitație pentru execuție.

Am achiziționat un tractor tot pe fonduri europene, dotat cu vidanjă, remorcă, sărăriță, lamă, practic toate agregatele care ne sunt necesare pentru realizarea lucrărilor propuse. Am achiziționat o autoutilitară pentru perioada asta și am asfaltat străzi în satul Măru, ambele proiecte pe bugetul local. Mai avem proiectul de canalizare menajeră și stație de epurare în localitățile: Zăvoi, Valea Bistrei și 23 August, iar la acest proiect se lucrează în continuare și este realizat în proporție de 40%. Vorbim despre un proiect  făcut pe PNDL, in valoare de 7.000.000 lei și mai avem în lucru un proiect de asfaltare străzi, în interiorul localității Poiana Mărului, în valoare de 6.000.000 lei.

În această perioadă, am avut în vedere și școlile, am refăcut școala de la Voislova, care era în paragină, apoi am făcut reparații la școala de la Măgura, de la Zăvoi și Măru. Școlile și căminele culturale au fost, de fapt, prioritățile noastre. Am mai făcut reparații la stația de filtrare a apei din comună și încă mai lucrăm la acest proiect. Ne pregătim de un proiect pe fonduri de mediu pentru iluminat stradal în toată comuna. Sperăm să fim printre primii, atunci când se deschide exercițiul financiar, să depunem  documentația.

La capitolul asfaltări, sunt programate străzile de la Zăvoi, Valea Bistrei, 23 august, unde așteptăm finalizarea lucrărilor de canalizare. Avem un proiect cu construire rigole și trotuare, pentru localitatea Zăvoi, care este arondat la DJ 68. Avem proiect cu reabilitarea primăriei Zăvoi, de la bugetul local. Am dorit să accesăm toate proiectele care ni le-am permis de pe fonduri și am reușit acest lucru, pe ceea ce s-a finanțat, fie că a fost vorba de PNDL, ale Ministerului Dezvoltării, ori pe fonduri europene. Din păcate, noi am cam fost la finalul exercițiului european, până în 2020 și nu s-a finanțat prea mare lucru în acești patru ani. Așteptăm deschiderea unui nou exercițiu european și o să vedem, ce o fi. Îmi doresc un proiect prin care să legăm localitatea Poiana Mărului cu Muntele Mic. Este un drum, care este însă forestier și ne dorim să-l transformăm în unul rutier. O să avem discuții cu cei de la Consiliul Județean, să ne predea nouă drumul, deși dacă leagă două localități ar trebui să-l preia ei, pentru acest proiect. Primăria Zăvoi este în stadiul de a întocmi memoriul justificativ și de a-l înainta către Prefectură, Consiliul Județean, la Minister și unde mai trebuie trimis.

Am asfaltat un sat, la Măru, unde era dezastru, însă ne dorim și asfaltarea străzilor la Poiana Mărului, care este prima urgență, avem proiect pe PNDL. Sigur că, întâi trebuie să facem canalizarea, pentru că așa este normal, ca ordine a lucrărilor de execuție.

GCS: Sunteți foarte fălos, atunci când vorbiți despre partea culturală a comunei Zăvoi?

D.C.: Un capitol cu care se mândrește comuna noastră este cel legat de activitatea culturală. Avem un ansamblu de dans, Doina Bistrei”, format din copiii din comună și coordonați de către un instructor, ansamblu care ne reprezintă cu cinste la o serie de evenimente culturale în județ și extra-județene. Am avut concerte cu copiii, la Sibiu, Timișoara.

Comuna Zăvoi se mai mândrește cu un cor mixt, care cântă pe patru voci, care este din Voislova și se numește Corul „Grănicerii Văii Bistreiși care organizează anual, acum în luna octombrie, festivalul de muzică corală, la care invităm coruri și ansambluri din toată țara, din Maramureș, Timișoara, Sibiu și Cluj. La rândul nostru și noi participăm la activitățile culturale ale partenerilor noștri, dar am fost și la București, unde am avut spectacole la Parlament, la Ministerul de Interne, dar și în alte locații. Corul nostru a mai cântat și peste hotare, la primăria Viena și la cea din Vârșeț, la comunitatea de sârbi de la Alibunar.

GCS: Ați reconstruit o frumoasă echipă de fotbal în liga a IV-a, iar stadionul „Conrad Maximilian” a fost redat circuitului fotbalistic! Cum comentați?

D.C.: Am reînființat echipa de fotbal și participăm în campionatul județean, avem practic o echipă formată din copiii și juniorii, doar localnici din comună. Atâta vreme cât avem jucătorii noștri, localnici, nu mă interesează dacă nu reușesc momentan să se claseze foarte sus, avem răbdare cu ei, pentru că, în timp  vor veni și rezultatele. Am refăcut stadionul, cu vestiare, cu teren, cu gard împrejmuitor. Din păcate, acum cu pandemia asta, mai stăm, prioritar este sănătatea copiilor. Ca să glumesc, cu un termen din sport, a fluierat arbitrul finalul jocului, pentru acest campionat!”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: