Politică

Deputatul Marcel Vela: „Aniversăm 161 de ani de la nașterea marelui liberal Ion I. C. Brătianu, un om care a marcat istoria României de la începutul secolului trecut”

Aniversăm 161 de ani de la nașterea marelui liberal Ion I. C. Brătianu, un om care a marcat istoria României de la începutul secolului trecut.
A condus PNL între 1909-1927, timp în care a ocupat funcția de prim-ministru de cinci ori. În guvernările liberale pe care le-a condus, România a avut evoluții majore pe toate planurile, de la economic la politic și de la social la cultural.
„Adevărata democraţie înseamnă cârmuirea poporului prin sine însuşi. Căutaţi şi îndemnul şi puterea de a înfăptui în voi, şi numai în voi înşivă! Oricare ar fi vicisitudinile zilelor şi anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei”, era crezul celui ce-a fost Ion I. C. Brătianu născut la 20 august 1864 la moșia Florica, în județul Argeș.
A fost cel mai mare fiu al liderului liberal Ion C. Brătianu și fratele mai mare al lui Vintilă și Dinu Brătianu.
Exponent al celei mai importante familii de oameni politici români, Ion I.C. Brătianu, cunoscut și ca Ionel Brătianu, a fost lider al Partidului Naţional Liberal timp de 19 ani, de cinci ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, mai mult decât oricare alt om politic român, de trei ori ministru de Interne, de două ori ministru al Apărării Naţionale şi de două ori ministru al Afacerilor Externe, dar s-a remarcat, mai ales, ca prim-ministru.
Regele Ferdinand I îl considera pe Ion Brătianu „zodia bună a României”, fapt pentru care rivalii săi politici l-au numit „rege neîncoronat”.
Ion.I.C. Brătianu este autorul reformei agrare – exproprierea parțială a marii proprietăți, a celei electorale- colegiu electoral unic și a introducerii votului universal. Aceste propuneri ale liderului liberal au fost susținute și de o importantă parte a oamenilor de stat ai vremii: Regele Carol I, conservatorii democrați și chiar conservatorii „bătrâni”.
În perioada de după război, Ion I.C. Brătianu a fost omul politic român căruia i-a revenit rolul de a supune în faţa Parlamentului şi a ţării aprobarea Constituţiei de la 1923.
A fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles.
În această calitate i-a revenit obligația de a răspunde reproșului semnării de către România a unei păci separate cu Puterile Centrale în 1918 (Pacea de la Buftea). Abilității sale diplomatice i se datorează lămurirea acestui punct, precum și convingerea aliaților cu privire la justețea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român.
Cea mai potrivită imagine de ansamblu, pentru a conchide evocarea personalităţii lui Ion I. C. Brătianu, este caracterizarea pe care ministrul Franţei la Bucureşti, contele de Saint-Aulaire, i-a făcut-o fruntaşului liberal: „Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei “trei mari”: Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari”.
La numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român moare în condiții extrem de suspecte, asemeni regelui Ferdinand, cu câteva luni înainte. A fost depus la Ateneul Român, iar înmormântarea a avut loc la Biserica mausoleu a familiei Brătianu, de la Florica – Argeş, acolo unde odihneşte şi tatăl său, marele om politic Ion C. Brătianu, împreună cu ceilalţi membri ai familiei.
Veșnica sa pomenire!
Deputat, Ion Marcel Vela
Președinte PNL CS

Lasă un răspuns

Back to top button