Deponeul de la Lupac, între probleme şi soluţii

Deponeul de la Lupac, între probleme şi soluţii

Continuându-şi seria de verificări privind structurile din subordinea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, noul preşedinte al instituţiei, Romeo Dunca,  a vizitat marţi, 13 octombrie, Deponeul Ecologic de la Lupac.

El a fost însoţit de primari de oraşe şi comune din judeţ, de consilieri judeţeni şi reprezentanți ai firmelor care colectează gunoiul din comunele și orașele din Caraș-Severin, cu toţii urmărind etapele de procesare a gunoiului menajer adus aici.

Romeo Dunca le-a spus celor prezenţi că rezolvarea problemei cu care se confruntă deponeul ar trebui să înceapă de la nivelul primăriilor. Un mijloc de sancţionare ar fi ca deşeurile neconforme, care nu se încadrează în parametrii stipulaţi în contracte, să fie trimise înapoi, iar primarii să se descurce cu ele. „De aici încep problemele. Oameni în plus, groapa care se va umple mai repede, în loc s-o folosim zece ani, noi o s-o folosim doar doi, costuri mai mari pentru firma care administrează deponeul. Pentru că, în loc să scoată plasticul şi dozele de aluminiu ca să le vândă, ei le macină şi le aruncă. La fel şi cu cartoanele, care, în loc să fie vândute şi să se recupereze o parte din costuri, sunt mărunţite, se strică banda, se blochează sita şi în final sunt aruncate la gunoi şi, în felul ăsta, în loc de zece ani, groapa se va umple mult mai repede. Noi o să găsim o soluţie, astfel, în maximum un an, poate că în şase luni, să dăm termen primăriilor, vom sta la discuţii, să vedem ce-ar trebui să facem pentru ca de acolo deşeurile să plece cum trebuie”, a spus Romeo Dunca.

Remus Marta, reprezentantul firmei „Girexim Universal SA” Piteşti, cea care se ocupă de administrarea deponeului, a vorbit despre faptul că deşeurile aduse pentru reciclare sunt amestecate, operaţiunea nemaifiind posibilă în aceste condiţii. „E vorba de pungi, folii… Reuşim să mai scoatem PET-uri, tablă, doze de aluminiu. Cantitatea care se colectează este extrem de mică, vorbim de reciclabile, pentru că operatorul de salubritate, în loc să aducă pe fracţii, cum zice legea, îl aduce în amestec. În cealaltă hală o să vedeţi pământ, ciment, betoane, roţi, fier nu mai zic… Dacă nu începem să facem selecţia cum trebuie, nu o să reuşim să implementăm sistemul până într-un final. De la 1 ianuarie 2021, România are ţintă 50 la sută reciclabil. Acum, aici, în hală, nu avem 7 la sută, şi 7 la sută fiindcă încercăm noi să scoatem cât mai mult. În altă hală, avem oameni care, când descarcă maşina, fac o presortare manuală, care nu face parte din sistem, ca să mai recuperăm din reciclabil, în special sticla, care se sparge. În loc să o recuperăm, o punem afară. Se pierd, la ce cantităţi vor intra, câteva sute de tone. Apoi mai facem o presortare, de fapt facem de două ori munca acelora care ar trebui să facă asta”, a spus Remus Marta.

Trăgând linie după vizită, Romeo Dunca a concluzionat: treaba nu merge, dar se poate rezolva. Preşedintele Consiliului Judeţean consideră că nici nu e atât de complicat, totul trebuind să plece de la disciplinarea populaţiei.

Romeo Dunca a mai adăugat că este o problemă cu contractele operatorilor care vor prelua gunoiul din comunele judeţului, care, chiar dacă sunt clare, este cunoscut faptul că aceştia nu vor participa, deşi termenul-limită este data de 15 decembrie.

Adelin Tuţă, director executiv în Primăria Reşiţa, a menţionat că, începând din 12 octombrie, societatea Brantner a început să aducă gunoiul la acest deponeu, estimat la 1.600 de tone pe lună, la care se mai adaugă 1.600 de tone de la ceilalţi operatori, ceea ce însemnă 3.200 de tone pe lună. „La Sălaj se adună 5.000 de tone lunar, au un deponeu similar cu cel de la Lupac, şi funcţionează perfect, deci au un grad mare de reciclare. Reprezentantul firmei Brantner, Ionel Ploaie, a invitat acolo o delegaţie de la noi, să vedem la faţa locului cum se lucrează în Sălaj. Trebuie să învăţăm de la cei mai buni”.

După această vizită, toţi participanţii au revenit la Reşiţa,  unde Romeo Dunca i-a convocat la o şedinţă găzduită de Palatul administrativ, pentru a discuta pe marginea problemelor semnalate la Deponeul Ecologic de la Lupac, dar şi despre dificultăţile pe care le întâmpină administraţiile locale în acest domeniu.

La final, a fost prezentat un reprezentant al unei firme spaniole dispuse să investească la Reşiţa într-o fabrică de reciclare a PET-urilor, pungilor, uleiurilor, inclusiv cele folosite, pe care, prin tehnologii europene, nepoluante, le transformă în bio-diesel, bio-gaz, căldură, curent etc. Condiţia este ca echipa de la Proiecte europene a Consiliului Judeţean să se apuce de lucru şi să obţină finanţare în această direcţie, după care vor veni şi subvenţiile pentru deşeuri, putându-se obţine chiar profit.

Cosmin VLAD

Lasă un răspuns