Dascălii au și ei examenul lor! Mâine este proba scrisă pentru catedrele vacante din învățământul preuniversitar

Dascălii au și ei examenul lor! Mâine este proba scrisă pentru catedrele vacante din învățământul preuniversitar
Dascălii au și ei examenele lor!  În data de 21 iulie 2021 va avea loc proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar – sesiunea 2021.

La nivelul județului Caraș-Severin s-au înscris un număr de 432 de candidați la 42 de discipline de concurs. Sunt disponibile 40 de posturi/catedre vacante pe perioadă nedeterminată (titularizabile), 296 de posturi complete pe perioadă determinată și alte câteva sute de posturi incomplete/fracțiuni de normă. Aceștia vor susține proba scrisă în 3 centre de concurs: Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița, Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița și Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reşiţa.

La acest concurs național de angajare în învățământ, candidații care obțin note peste 7 se pot angaja pe perioadă nedeterminată. Candidații care obțin cel puțin nota 5 se pot angaja pe perioadă determinată.

Citește și: Doi profesori au absentat azi la examenul de definitivat

Accesul candidaților în sălile de concurs în vederea susținerii probei scrise se va realiza în intervalul orar 7.45 – 8.15. Ora de începere a probei este 9.00. Durata probei este de 4 ore din momentul distribuirii subiectelor în sălile de concurs.

Potrivit Ministerului Educației, organizarea concursului, în contextul pandemic actual, se va face cu respectarea condițiilor speciale de distanțare socială și de securitate sanitară, în conformitate cu prevederile documentelor legislative speciale instituite în România, pentru combaterea riscului de infecție cu Coronavirus SARS-CoV-2.

Dascălii
Dascălii. foto arhivă . edupedu.ro
Rezultatele finale anunțate pe 3 august

Rezultatele inițiale ale concursului se afișează în data de 27 iulie 2021. Rezultatele finale se vor afișa pe data de 3 august 2021.

Lasă un răspuns