Curiozitate și prevenire: pompierii cărășeni, aproape de copii la „Noaptea Cercetătorilor” din Reșița

Curiozitate și prevenire: pompierii cărășeni, aproape de copii la „Noaptea Cercetătorilor” din Reșița
Reșița a găzduit, în 25 septembrie, Festivalul de Științe pentru copii „Noaptea Cercetătorilor”, organizat de Fundația Comunitară Banatul Montan la Centrul Universitar UBB. Printre participanți s-au numărat și pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin. Aceștia au adus un strop de curiozitate, dar și de prevenire, în mijlocul comunității.

Vizitatorii au putut să descopere echipamentele de intervenție folosite în misiuni, să afle detalii despre cariera de pompier și să participe la demonstrații interactive despre siguranță și prevenire. Cei mai încântați au fost copiii. Cei mici au putut îmbrăca echipamentele de protecție, au adresat întrebări salvatorilor și au experimentat, chiar și pentru câteva momente, emoția unei intervenții reale.
Astfel de acțiuni sunt importante pentru că îi ajută pe copii și tineri să înțeleagă, de la vârste fragede, cât de necesare sunt prevenirea și respectarea regulilor de siguranță. Totodată, prin contactul direct cu pompierii, comunitatea are ocazia să descopere ce înseamnă această meserie, câtă pregătire și responsabilitate implică și, mai ales, cât de esențial este rolul lor în protejarea vieții și a bunurilor. În plus, întâlniri de acest fel contribuie la consolidarea încrederii dintre cetățeni și salvatori, punând bazele unei comunități mai bine informate și mai unite.

Reprezentanții ISU Caraș-Severin au transmis mulțumiri organizatorilor pentru invitație și au subliniat importanța unor astfel de evenimente, prin care știința, tehnologia și pregătirea continuă sunt aduse mai aproape de comunitate.
Sursa foto: ISU Caraș-Severin
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/gazetade/public_html/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114







