Crește valoarea punctului de amendă: sancțiuni mai mari pentru șoferi de la 1 iulie

Începând cu data de 1 iulie, șoferii din România vor plăti amenzi mai mari pentru încălcarea regulilor de circulație. Modificarea vine ca urmare a deciziei Guvernului de a majora salariul minim brut pe economie, indicator care influențează direct valoarea punctului de amendă.
Conform noilor prevederi, salariul minim brut va crește la 4.325 de lei, cu 275 de lei peste nivelul actual. Această majorare determină automat și creșterea punctului de amendă, care reprezintă baza de calcul pentru sancțiunile rutiere.
În prezent, valoarea punctului de amendă este de 202,5 lei. După aplicarea noii formule de calcul, acesta va ajunge la 216,25 lei. Ca urmare, toate amenzile stabilite în puncte de amendă vor fi mai mari decât până acum.
Pentru persoanele fizice, legislația rutieră prevede amenzi între 2 și 20 de puncte de amendă, în funcție de gravitatea contravenției. Astfel, cea mai mică sancțiune va fi de 432,5 lei, iar amenda maximă poate ajunge la 4.325 de lei.
Depășirea limitei legale de viteză rămâne una dintre cele mai frecvente abateri sancționate în trafic. Pentru depășirea cu 10–20 km/h peste limită, amenda va fi între 432,5 și 648,75 lei. Dacă viteza este depășită cu 21–30 km/h, sancțiunea va varia între 865 și 1.081,25 lei.
În cazul unei depășiri de 31–40 km/h, șoferii riscă amenzi cuprinse între 1.297,5 și 1.730 de lei. Pentru depășirea vitezei cu peste 40 km/h, sancțiunile vor ajunge între 1.946,25 și 4.325 de lei.
Autoritățile atrag atenția că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic, iar sancțiunile mai mari au rolul de a descuraja comportamentele periculoase la volan.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/gazetade/public_html/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114







