Consiliul Local Caransebeş a făcut primii paşi

Consiliul Local Caransebeş a făcut primii paşi

            În prezenţa prefectului judeţului, Cristian Gâfu, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a avut loc sâmbătă, 24 octombrie, şedinţa de constituire a noului Consiliu local al municipiului, ca urmare a alegerilor din data de 27 septembrie, precum şi depunerea jurământului de către primarul Felix Borcean.

Cristian Gâfu le-a spus celor 13 consilieri prezenţi că, în trei zile, le va comunica Ordinul în urma căruia Felix Borcean va putea convoca Consiliul local pentru constituirea comisiilor de specialitate, alegerea viceprimarului şi intrarea, efectiv, în exerciţiu, a acestuia.

„Prin Încheierea din Camera de Consiliu Nr. 2119/2020, pronunţată în Dosarul 3572/2020, a fost admisă cererea formulată de Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 2 Caransebeş, fiind validaţi un număr de 13 consilieri, urmând ca restul de şase să fie validaţi ulterior. De asemenea, prin Încheierea 2074 din 15 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul 3571/208/2020, a fost admisă cererea Biroului Electoral de Circumscripţie Caransebeş, şi a fost validat Felix Borcean în funcţia de primar al municipiului Caransebeş”, a spus Cristian Gâfu.

Au depus apoi jurământul Sanda Bistrean, Florin Bogdea, Natalia Boncia, Marian Corduneanu, Codruţa Cristescu, Dragoş Curelea, Valentin Dascălu, Ilie Iova, Felician Pasere, Aurel Păsat, Andra Pleşa, Petru Schinteie, Vlad Ştefăroi şi, în final, primarul Felix Borcean.

„Am ţinut să fiu prezent la acest moment festiv pentru a vă asigura, domnule primar şi domnilor consilieri, că atât Instituţia Prefectului, cât şi prefectul judeţului Caraş-Severin vă vor sprijini, conform legii, în toată activitatea dumneavoastră pe durata mandatului pe care îl veţi exercita. Aveţi resposabilitatea unui al doilea mandat, domnule primar, şi sper ca din primul mandat să trageţi învăţăminte bune”, a mai spus Cristian Gâfu.

După ce l-a numit pe viceprimarul Marius Isac „partenerul său în cei patru ani care tocmai s-au încheiat astăzi”, Felix Borcean a ţinut să mulţumească încă de pe acum pentru ceea ce va urma.

Cosmin VLAD

Lasă un răspuns