Comuna Bolvaşnița vrea să scape de zona roșie, încă de pe 10 septembrie!

Comuna Bolvaşnița vrea să scape de zona roșie, încă de pe 10 septembrie!

Autoritățile din învățământ au fost informate asupra incidenței noului coronavirus în Caraș-Severin, în vederea începerii școlilor

Ministerul Sănătății a reiterat faptul că, în această săptămână vor fi stabilite scenariile privind organizarea activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Toate direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București au informat Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București, respectiv senatele universitare ale instituțiilor de învățământ superior și Comitetele Județene / al Municipiului București pentru Situații de Urgență (CJSU/CMBSU) cu privire la situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități, iar până la data de 10 septembrie, în funcție de aceste date, de particularitățile locale, de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, consiliul de administrație al unității de învățământ va propune Inspectoratului Școlar Județean/al Municipiului București aplicarea unuia dintre scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, conform Ordinului ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății 5487/1494/ 01.09.2020.

Comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă (CJSU/CMBSU) vor emite hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori.

Fiecare unitate şcolară va decide și îşi va adapta scenariul la indicaţia DSP-urilor, inspectoratelor şcolare judeţene şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Susținem necesitatea începerii activității în unitățile de învățământ și, atât Ministerul Sănătății, cât și direcțiile de sănătate publică și INSP sprijinim demersurile pentru demararea noului an școlar în condiții de siguranță epidemiologică”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a informat Inspectoratul Școlar Caraș-Severin asupra hărții privind incidența noului coronavirus pe localitățile din județ, precum și pe zone, care se împart în verzi, galbene și roșii, cele roșii ilustrând, evident, numărul mai mare de cazuri la 1.000 de locuitori.

Analiza, publicată și pe site-ul Ministerului Sănătății, cuprinde și trei scenarii care ar urma să fie alese de către unitățile de învățământ, în funcție de situația din zonele lor. Aceste sunt următoarele:

Scenariul 1: participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul 2: participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul 3: participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online.

Scenariile vor fi trimise spre aprobare Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și către DSP, urmând a fi aprobate de către aceste entități, până în 10 septembrie 2020.

În Caraș-Severin există zone galbene în regiuni precum: Caransebeș, Oravița, Măureni, Ramna, Vermeș, Fârliug, Lăpușnicel, Prigor, Văliug, Păltiniș, Buchin, Sacu, Rusca Montană, Oțelu Roșu, Mehadica, Băuțar, Bucoșnița,  iar o singură zonă roșie, în aria localității Bolvașnița.

Primaria Bolvasnita

Potrivit datelor furnizate de DSP Caraș-Severin și centralizate de Ministerul Sănătății, comuna Bolvașnița intră în scenariul roșu pentru începerea noului an școlar. Comuna are 1.400 de locuitori și, în ultimele 14 zile, incidența cazurilor de infectare cu cornavirus a fost mult peste pragul de 3 cazuri la 1.000 de locuitori. Pentru Bolvașnița trasat de autorități pentru scenariul roșu, care presupune participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități și lecții exclusiv online.

foto: Scoala gimnaziala Virciorova – comuna Bolvasnita

Alte 22 de unități administrativ-teritoriale, printre care și municipiul Caransebeș și orașul Oravița, se înscriu în scenariul galben, care presupune participarea zilnică la cursuri a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, de asemenea, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Acest scenariu se aplică acolo unde incidența cazurilor confirmate este între 1 și 3 cazuri raportat la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Este vorba despre Caransebeș (1,05) și Oravița (2,77), în mediul urban, iar în cel rural, despre Băuțar (1,24), Berzovia (1,04), Bozovici (1,05), Buchin (1,49), Bucoșnița (1,43), Carașova (1,04), Eftimie Murgu (1,31), Fârliug (1,74), Grădinari (1,00), Lăpușnicel (1,08), Luncavița (1,32), Marga (1,94), Păltiniș (2,90), Prigor (1,27), Ramna (1,31), Rusca Montană (1,08), Sacu (1,3), Târnova (2,44), Văliug (1,32) și Vermeș (2,00).

În celelalte 54 de unități-administrativ teritoriale din Caraș-Severin, incidența cazurilor este sub 1 la 1.000 de locuitori, în unele chiar 0, aici școala urmând să înceapă în 14 septembrie după scenariul clasic: toți elevii în sălile de clasă, dar, bineînțeles, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Lasă un răspuns