Cei ce vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor primi 3.000 lei, fără a fi nevoiți să cumpere una nouă

Cei ce vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor primi 3.000 lei, fără a fi nevoiți să cumpere una nouă
Cei ce vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor primi 3.000 lei, fără a fi nevoiți să cumpere una nouă. Programul privind casarea autovehiculelor uzate, numit, în mod neoficial, Rabla Local, va demara în perioada următoare, în condițiile în care ghidul privind finanțarea acestuia a fost oficializat miercuri.

Prin intermediul programului, persoanele fizice care vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor putea primi, de la primăria de care aparțin, un stimulent în valoare de 3.000 de lei, fără a fi obligați să-i folosească pentru a cumpăra o mașină nouă.

Rabla Local este un program separat față de cele două deja cunoscute Rabla Clasic, prin care pot cere bani de la stat pentru înlocuirea mașinilor vechi cu unele noi, mai puțin poluante, și Rabla Plus, destinat cumpărării de mașini electrice sau hibride.

Potrivit ghidului de finanțare a programului, ce se regăsește în Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2.261/2022, publicat miercuri în Monitorul Oficial, cei care vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor primi 3.000 de lei pentru a-i folosi după bunul plac. La casat vor putea fi duse mașini mici, microbuze și chiar autoutilitare sau autospeciale ușoare.

Pentru ca programul să înceapă efectiv, președintele Administrației Fondului de Mediu va trebui să aprobe, prin dispoziție, următoarele etape ale sale, printre care se numără și sesiunile de finanțare, de înscriere și sumele alocate finanțării.

Potrivit ordinul, cei ce vor dori să-și caseze mașina veche vor trebui să se adreseze primăriei de domiciliu. Pentru a putea cere stimulentul pentru casare, proprietarul unei mașini vechi va trebui să îndeplinească următoarele condiții:

  • să aibă domiciliul sau reședința în România, pe raza primăriei la care face solicitarea;
  • să dețină un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin cinci ani și să fie în evidențele fiscale ale primăriei respective;
  • să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și cel local;
  • să nu folosească aceeași mașină pentru a obține diverse alte finanțări, inclusiv prin Rabla Clasic sau Rabla Plus;
  • să nu aibă condamnări definitive pentru infracţiuni împotriva mediului.

Citește și : Ca de obicei, spectacol !

E de subliniat faptul că la acest program de casare a mașinilor vechi nu vor putea participa și firmele, așa cum e cazul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus.

Apoi, ghidul de finanțare stabilește și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mașina pentru a putea fi casată prin programul Rabla Local:

  • să fie înregistrată în evidențele primăriei la care se face solicitarea;
  • să aibă, la data solicitării, o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;
  • să aibă o normă de poluare Euro 3 și/ sau inferioară;
  • conține componente esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).

Totuși, cei care vor cere cei 3.000 lei nu vor putea cumpăra, timp de trei ani de la obținerea banilor, o mașină cu normă de poluare Euro 4 sau mai mică.

Lasă un răspuns