‘’Căldura mare, Mon-Cher!’’ Vorba aceasta a lui Caragiale se aplică tot mai tare zilele acestea în viața politică!!!

‘’Căldura mare, Mon-Cher!’’ Vorba aceasta a lui Caragiale se aplică tot mai tare zilele acestea în viața politică!!!
„Căldura mare, Mon-Cher!’’ Vorba aceasta a lui Caragiale se aplică tot mai tare zilele acestea în viața politică! Dar fel de bine au aplicabilitate nuanțele sale comice, dar extrem de reale. Cam așa e și în  politică!

Nu despre situația meteorologică facem vorbire. Din păcate, este trist când coaliția se topește din cauza caniculei… și parcă merge pe roți pătrate. Din dorința de capital electoral și speculând faptul că cetățenii sunt ocupați cu grijile de zi cu zi, vacanțe sau pandemia de Covid-19, să ieși în presă-nu pentru a enumera inițiativele legislative puse în practică în primii doi ani de mandat- ca să avertizezi politicianist un membru al Guvernului doar pentru a mai umple online-ul cu numele tău, sau, mă rog,să te lași expus… ‘’Căldura mare, mon cher!’’

Într-un articol din CAON.ro, intitulat ’’Hurduzeu îi cere ministrului Energiei fapte, nu vorbe!’’, președintele oficial al PSD Caraș-Severin propovăduiește Apocalipsa pentru iarna acestui an … pe sistemul caragialesc:
„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.

Da, este vară,  caniculă, dar nu putem ”fierbe” chiar așa răbdarea conjudețenilor noștri… Drept pentru care administratorul județului Caraș-Severin, liberalul Andrei Ungur, fost secretar de stat, îl lămurește pe distinsul coleg de coaliție în cel mai onest mod pentru cetățenii județului:

Atrag atenția asupra iresponsabilității colegului de coaliție, Silviu Hurduzeu!

„Atrag atenția asupra iresponsabilității colegului de coaliție, Silviu Hurduzeu, caruia îi spun colegial că inducerea panicii în rândul cetățenilor nu îi aduce faimă politică!

Citește și: Marcel Vela, vicepreședinte PNL
Drept urmare aș dori să fac o informare corectă cu privire la postarea sa, prin care crede ca își adună voturi electorale.

– România a depăşit deja gradul de umplere al depozitelor de gaze. Și asta  potrivit calendarului asumat în fața Comisiei Europene. Avem peste 1,6 miliarde de metri cubi de gaze naturale în depozite, dintr-un total de capacitate de 3,07 miliarde. Ce înseamnă asta? Peste 52% din capacitatea de depozitare este asigurată deja! Asta în condițiile în care potrivit calendarului Comisiei Europene gradul de umplere la data de 1 august trebuie să fie 46%. Practic, România în acest moment are mai mult gaz în depozite. Tot potrivit calendarului asumat în fața CE la data de 1 septembrie gradul de umplere trebuie să fie 57%, la data de 1 octombrie de 66% și la 1 noiembrie de 80%. Cu siguranță țara noastră își va duce la îndeplinire aceste angajamente.

Guvernul României, din care și PSD face parte, a dat asigurări că atât populația, cât și clienţii protejați nu vor avea probleme. Vor avea acces la gaze și încălzire.

Mai mult chiar, aș vrea să vă aduc aminte că până la sfârșitul lunii martie 2023 prețul energiei electrice și al gazelor naturale este plafonat! Suntem alături de populație pentru a trece peste această perioadă dificilă!

Așa că, din nou, fac apel la decență în comunicare, pentru a nu induce frici nejustificate, doar de dragul propriei imagini!

O simplă informare din surse guvernamentale sau știrile naționale ar fi lămurit dilemele domnului deputat.’’

Tentativa stângace și apocaliptică  a deputatului PSD, poate, este din cauza caniculei … Căldura mare, Mon-Cher! Vorba aceasta a lui Caragiale se aplică tot mai tare zilele acestea… cum la fel de bine au aplicabilitate și nuanțele sale comice, dar extrem de reale. Cam așa e și în politică! 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: