Actualitate
Bootcamp STS 2025 – o nouă generație de viitori experți IT&C pregătită de specialiștii STS

Bootcamp STS 2025 – o nouă generație de viitori experți IT&C pregătită de specialiștii STS
Serviciul de Telecomunicații Speciale lansează cea de-a patra ediție a Bootcamp STS, școala de vară dedicată studenților pasionați de tehnologie din anii II și III ai facultăților cu profil tehnic din România.
Experiența IT&C se va desfășura în județul Brașov, în perioada 4–10 august 2025, iar tema din acest an este un îndemn: Fii team player! Viitorii experți IT&C vor fi pregătiți să colaboreze eficient în echipe multidisciplinare, să inoveze și să răspundă provocărilor digitale actuale.
7 zile de activități hands-on și lucru în echipă, alături de specialiștii STS
Studenții vor avea ocazia să lucreze cot la cot cu specialiștii STS, să-și testeze limitele în scenarii reale și să exploreze cele mai noi tehnologii în domenii precum: comunicații securizate voce-video-date, rețelistică, dezvoltare software, cloud computing, cybersecurity, blockchain, INFOSEC și infrastructuri critice. În plus, ca în fiecare an, programul include activități de echipă și simulări în teren, organizate în colaborare cu Salvamont Brașov.
Bootcamp STS 2025 – o nouă generație de viitori experți IT&C pregătită de specialiștii STS
Cei interesați se pot înscrie online pe site-ul https://bootcamp.sts.ro până în 30 iunie, prin completarea unui formular, transmiterea unui CV actualizat și a unui scurt videoclip în care să explice de ce vor să facă parte din echipa Bootcamp STS 2025. Sunt disponibile 20 de locuri, iar selecția finaliștilor va fi anunțată în prima săptămână a lunii iulie.






