Avem Covid, n-avem Covid?! Nu-i nimic, PSD tot merge în campanie!

Avem Covid, n-avem Covid?! Nu-i nimic, PSD tot merge în campanie!

Fiecare dintre noi are anumite convingeri politice și acest lucru, dacă este folosit constructiv trebuie să ducă la progresul societății. Totul este de înțeles, dar atunci când în numele unei ideologii se pune în pericol sănătatea oamenilor, vorbim de inconștiență totală. Cazul de săptămâna aceasta de la Craiova, ne-a adus aminte de o situație similară petrecută la Reșița, în cursul lunii iulie, când cei de la PSD Reșița le solicitau pensionarilor aflați pe stradă sau în parc, la relaxare, să semneze liste de semnături pentru respectarea legii privind creșterea pensiilor.

De parcă respectarea unei legi se poate negocia ca la piață! Se vorbea în postarea de pe pagina de socializare a PSD Reșița de respectului necondiționat față de vârstnici.

Așa mare a fost respectul față de persoanele în vârstă că în plină stare de alertă, domnii, dar mai ales domnișoarele de la PSD Reșița nu au purtat mască și nici măcar nu au respectat distanțarea socială aferentă pentru ai proteja pe „#părinții#bunicii” noștrii. Fotografiile fac cât o mie de cuvinte.

    Un alt model de lucru marca PSD, poate și mai grav, incredibil gest de inconștiență a avut loc recent la Craiova, atunci când angajați ai Căminului pentru Persoane Vârstnice, unde sunt 126 cazuri de COVID-19, au împărțit pliante electorale, lucru care a împânzit rețelele de socializare.  Gravitatea gestului este evidentă, în primul rând a celor care țin în mâna lor, la vedere,  „cuvinte încâlcite” (nr. a se citi integrame) cu Olguța Vasilescu  și care s-au implicat într-o acțiune de tip kamikaze care pune în pericol, primul rând sănătatea oamenilor.

O reacție virulentă a venit din partea ministrului muncii și protecției sociale, Violeta Alexandru, care este un model de profesionalism și transparență decizională, așa cum reiese de propria pagină de socializare și care dă curs solicitărilor inclusiv la apelurile telefonice.  Este ministrul care își prezintă zilnic agenda de lucru pe rețeaua de socializare „Demnitar cu agenda transparentă”. 

„Eu mă străduiesc să profesionalizez administrația, fac eforturi să clarific populismul PSD din Parlament ca să se poată aplica măsura stimulentului doar pentru cei care au muncit suplimentar în centrele pentru vârstnici/alte categorii vulnerabile, pentru protecția lor și a beneficiarilor, în perioada de izolare preventivă la locul de muncă, iar PSD – Olguța Vasilescu le cere să intre în campanie. Cum este posibil, angajați ai Centrului de îngrijire bătrâni, să nu aveți demnitate? Centru în care, din păcate, s-au și descoperit recent cazuri de Covid astfel că prioritatea angajaților ar trebui să fie să contribuie la oprirea răspândirii virusului și la restabilirea normalității în Centru.

Așa arată abuzul PSD și slugărnicia unor angajați din sistemul public. Nu m-ar mira să descoperim un comportament similar și la Gabriela Firea – PSD în București. Sunt la fel. Categoric se poate și altfel. Cu demnitate și corectitudine – exact cum urăște PSD” și-a arătat ministrul muncii, Violeta Alexandru, revolta în primul rând umană, pe pagina de socializare.

SORIN OȘAN

Lasă un răspuns