Actualitate

„Avatar: Foc și cenușă” ridică din nou standardele cinematografiei lui James Cameron +Video

„Foc și cenușă”, al treilea film din seria „Avatar” regizată de James Cameron, a fost prezentat în avanpremieră criticilor de film de la Hollywood înaintea lansării oficiale din luna decembrie, iar primele reacții sunt entuziaste. Jurnaliștii care au văzut lungmetrajul spun că noua călătorie pe Pandora „împinge imaginile și emoția la noi înălțimi”, notează revista Variety.

„Avatar: Foc și cenușă” (Avatar: Fire and Ash) va avea premiera în România pe 19 decembrie, în aceeași zi cu lansarea din SUA. Critica de film Courtney Howard a scris pe platforma X că filmul amintește publicului „pentru ce au fost construite cinematografele”, lăudând impactul emoțional și amploarea vizuală a producției.

Sean Tajipour a apreciat, la rândul său, ambiția regizorului: „Cameron continuă să împingă limitele cu fiecare cadru”, iar filmul este „îndrăzneț, imersiv și de neuitat”, redefinind experiența blockbusterului modern.

Perri Nemiroff, corespondentă Collider, a remarcat „magia” cu care Cameron reușește să readucă publicul în lumea Pandorei: „Trei filme mai târziu și tot nu pot trece peste cât de magice sunt filmele Avatar. [Fire and Ash] chiar se simte ca o călătorie”, a scris ea, subliniind complexitatea tot mai mare a universului construit.

O notă mai rezervată vine de la criticul Michael Lee, care consideră că povestea putea fi mai dezvoltată, însă laudă imaginile spectaculoase, mai ales în format 3D, și extinderea lumii Pandorei prin noile triburi introduse.

Noul film continuă acțiunea din Avatar: The Way of Water (2022), surprinzând familia Sully în perioada de doliu de după evenimentele dramatice ale precedentului lungmetraj. De această dată, amenințarea vine din partea Poporului Cenușii, un trib de Na’vi din zona vulcanică, condus de Varang, interpretată de Oona Chaplin.

În distribuție revin Sam Worthington, Zoe Saldaña, Sigourney Weaver, Stephen Lang și Kate Winslet. Cameron a declarat recent că viitorul francizei depinde de succesul la box office al acestui film, el dorind să realizeze cinci producții „Avatar”. O mare parte din al patrulea film este deja filmată.

Avatar (2009) rămâne filmul cu cele mai mari încasări din istorie, cu 2,9 miliarde de dolari la nivel mondial, iar The Way of Water ocupă locul al treilea, cu 2,3 miliarde. Regizorul a confirmat pentru Empire că este pregătit să revină la cârma celui de-al patrulea film: „Sunt sănătos, sunt gata de treabă… dacă pot să-l fac, îl voi face”, a spus el.

Lasă un răspuns

Back to top button