Atenție la coșurile de fum și vegetația uscată!

Atenție la coșurile de fum și vegetația uscată!

Atenție la coșurile de fum și vegetația uscată!

Pompierii transmit public un mesaj cărășenilor referitor la măsurile de prevenire a incendiilor generate de coșurile de fum. Acestea, dacă nu sunt curățate,  prezintă cel mai mare risc pentru declanșarea incendiilor. O altă cauză a declanșării incendiilor este legată de arderea necontrolatăa vegetației uscate.
În perioada sezonului rece, creşte riscul producerii incendiilor generate de coşuri de fum neverificate, necurăţate sau neizolate corespunzător faţă de materialele combustibile din apropiere.
Pentru a preîntâmpina producerea unor situații de urgență, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
  • curăţați coşurile de funinginea depusă şi întreţineţi-le prin zugrăvire spre a observa şi repara eventualele fisuri apărute;
  • verificați cu grijă sobele, canalele si coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
  • montaţi pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50×0,70 m;
  • depozitați materialele combustibile la distanţă de sobe;
  • folosiți doar lichide şi materiale speciale pentru aprinderea focului, fără să utilizaţi combustibili inflamabili (ex. benzină);
  • folosiți lemne potrivite ca mărimi pentru vatra focarului sobei;
  • închideți uşile la focar şi evitați supraîncălzirea sobelor.
În cazul producerii unui incendiu, este obligatoriu să anunțați evenimentul, în cel mai scurt timp posibil, la numărul unic de urgență 112.
O săptămână bogată în incendii…
În perioada minivacanţei, prilejuite de Unirea Principatelor Române, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au desfăşurat 39 de misiuni în zona de competență.
• Incendii de vegetație uscată
Luni, 23 ianuarie a.c., în jurul orei 17:25, un echipaj de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Oravița a intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu de vegetație uscată, de pe raza localității Oravița, cu o autospecială pentru stingere cu apă şi spumă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de folosirea focului deschis.
De asemenea, în ziua următoare, în jurul orei 12:30, un echipaj de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Oravița a intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu de vegetație uscată, unde exista posibilitatea propagării la o stupină aflată la o distanță de aproximativ 50m, de pe raza localității Brădișorul de Jos. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de folosirea focului deschis.
Pompierii militari cărăşeni au intervenit pe data de 25 ianuarie a.c., pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă în 6 situaţii.
Incendiul s-a produs  pe raza localităţii Lupac. A intervenit un echipaj de pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa, format din doi subofițeri și un soldat. A ars vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ 2 ha, cauza probabilă a incendiului fiind utilizarea focului deschis în spaţii deschise.
• Incendiu
Luni, 23 ianuarie a.c., în jurul orei 14:00, un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii Bozovici, au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un coș de fum din localitatea Bozovici. Concomitent cu localizarea incediului, pompierii au intervenit și la limitarea propagării acestuia la podul clădirii. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum necurățat de funingine.
În cursul zilei de 26 ianuarie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au desfăşurat 12 intervenţii şi misiuni specifice.
• Incendiu
În jurul orei 10:20, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reșița au fost solicitaţi, printr-un apel la 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu. Acesta a  izbucnit la tabloul electric al unui operator economic din municipiul Reșița. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului a acţionat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric.
Citește și: Pompier aflat în timpul liber a salvat de la incendiu o casă
• Incendiu la un autoturism
Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un camion de colectare deșeuri. În momentul în care șoferul a observat că ieșea fum dens din cuva de colectare deșeuri, mașina se deplasa de la o revizie, aflându-se între gara Băile Herculane și Mehadia. A ars gunoiul menajer, iar compartimentul de gunoi și instalația hidraulică au fost afectate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
• Alte misiuni şi intervenţii
În perioada de referinţă, pompierii militari au acționat pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, pe DN58, între localitățile Reșița și Doman. De asemenea, au desfăşurat și alte misiuni în sprijinul comunităţilor
• Misiuni de prim ajutor
În perioada de referinţă, pompierii au desfăşurat acţiuni de verificare a secţiilor ATI din unităţile spitaliceşti ale judeţului, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, au desfăşurat o misiune de salvare animale, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă .https://fiipregatit.ro.

Lasă un răspuns