Armata României a lansat o campanie de recrutare pentru ocuparea a peste 4.000 de posturi

Armata României a lansat o campanie de recrutare pentru ocuparea a peste 4.000 de posturi

Armata României a lansat o campanie de recrutare pentru ocuparea a peste 4.000 de posturi de soldați sau gradați profesioniști, potrivit unui anunț recent al Ministerului Apărării Naționale (MApN). Cei interesați se pot înscrie până la jumătatea lunii viitoare, la centrele militare zonale sau județene.

Mai exact, după cum apare în anunțul MApN“la nivelul structurii de forțe a Armatei României se organizează una dintre cele mai ample campanii de recrutare și selecție pentru ocuparea a 4.159 de posturi de soldați/ gradați profesioniști.
Astfel, cei interesați să devină soldați profesioniști se pot adresa pentru înscriere, până pe 16 iunie, centrelor militare zonale, județene sau de sector, după caz, în funcție de domiciliu.
După încheierea înscrierilor vor avea loc mai multe etape, după cum urmează:
  • 22 mai – 23 iunie – evaluarea psihologică, evaluarea capacității motrice, interviul;
  • 6 – 30 iunie – examinarea medicală;
  • 21 iulie – termenul final de întocmire a dosarelor.
Se pot înscrie doar cei ce împlinesc 18 ani până la data începerii programului de instruire și cei care au cel mult 45 de ani la data finalizării programului de instruire.
„Soldații (și gradații) profesioniști (SGP) constituie cel mai numeros corp de personal militar și îndeplinesc funcții de execuție specifice luptătorilor și specialiștilor militari, în cadrul unor microstructuri de tip echipă, echipaj, post de luptă sau grupă/similare. SGP pot îndeplini și funcții de comandă la nivelul acestor microstructuri. SGP participă nemijlocit la procesul de instrucție individuală și colectivă, asigură exploatarea și întreținerea tehnicii și armamentului din dotare și a infrastructurii de instruire și pot executa misiuni de paza a obiectivelor militare. Alături de ceilalți militari, SGP au misiunea nobilă de păstrare a integrității și suveranității statului, a apărării cetățenilor țării”, potrivit MApN.

Citește și: Vrei să devii maistru militar? MApN te așteaptă…

În plus, soldații profesioniști sunt chemați în cazul unor catastrofe, fie ele naturale sau nu. Astfel, ei intervin în cazul în care există urmări grave ale unui cutremur, unei furtuni, unei explozii etc.
Totodată, MApN subliniază faptul că “SGP constituie principala sursă de formare a subofițerilor în activitate și pot fi selecționați la programele de formare a maiștrilor militari în activitate, precum și în vederea participării la cursurile organizate pentru admiterea în învățământul superior sau la cursul de formare a ofițerilor în activitate”.

Lasă un răspuns