APIA va începe, din 16 octombrie 2022, campania de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în anul 2022

APIA va începe, din 16 octombrie 2022, campania de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în anul 2022
APIA – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va începe, din 16 octombrie 2022 o altă campania de plată în avans. Este vorba de plata pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în anul 2022.
Potrivit reglementărilor Uniunii Europene, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.
Plăţile pentru schemele finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se fac în lei. Valoarea în lei este cea a cursului de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2022.
Plăţile pentru schemele finanțate din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) se fac tot în lei. Cursul de schimb valutar este stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 01 ianuarie 2022, de 4,9490 lei/euro.
Subvențiile APIA vor crește cu 20 de euro pe hectar, începând de anul viitor, a anunțat Achim Irimescu, ministru plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la UE. Acest lucru va fi posibil prin reducerea fondurilor pentru statele membre care au plăți pe hectar peste media europeană și redistribuirea lor către statele cu plăți sub media europeană.
 Vor fi avantajați în special micii fermieri. Prin Politica Agricolă Comună se propune creșterea plății redistributive de la 5% la 10%. România a aplicat pentru intervalul 1-50 de hectare, ceea ce va însemna redistribuirea fondurilor către această categorie de fermieri.
 97% din fermele din România au între 1 și 50 de hectare.
𝐀𝐣𝐮𝐭𝐨𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐠𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐭𝐨𝐫𝐢 – 𝐝𝐞𝐜𝐨𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐫𝐢𝐠𝐚𝐭𝐢𝐢!
S-a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern care propune noi termene pentru decontarea cu 50% a energiei electrice consumate pentru irigații:
-până la data de 30 septembrie 2022, pentru cheltuielile efectuate până la 30 iunie 2022;
-până la data de 15 decembrie 2022 pentru cheltuielile realizate în perioada 1 iulie-30 octombrie 2022.
După intrarea în vigoare a hotărârii, în termen de zece zile, beneficiarii decontării cotei aferente consumului electric pentru irigațiile efectuate până pe 30 iunie 2022 vor transmite Agenţiei Naționale de Îmbunătățiri Funciare facturile pentru contravaloarea energiei electrice consumate. Împreună cu facturile mai trebuie trimise și următoarele documente:
– declarație pe proprie răspundere care arată că sumele solicitate reprezintă cheltuieli de energie electrică pentru funcţionarea sistemelor de irigare.
-comanda de apă înregistrată la Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, după caz.
-proces-verbal pentru stabilirea cantităţii de energie electrică consumată pentru irigaţii.
Aceeași procedură se va aplica și pentru decontarea cotei de energie electrică pentru irigații din perioada 1 iulie-30 octombrie. Termenul limită de depunere al solicitărilor este până la data de 20 noiembrie 2022.
Proiectul de hotărâre de Guvern modifică și completează Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004. Acestea sunt aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1872/2005.
Citește și: Se prelungește termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere în Programul TOMATA
Decontarea parțială a cheltuielilor pentru consumul de energie electrică pentru irigații se va suporta din bugetul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare. Totul  este în limita sumelor disponibile alocate din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Sursa:PNL

Lasă un răspuns