Ajutor de la minister!

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a introdus Spitalul Județean din Reșița pe lista instituțiilor eligibile pentru o nouă tranșă de fonduri europene!

Mai exact, unitatea sanitară a fost declarată eligibilă pentru apelul de proiecte “Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, pentru acțiuni de tip B-Crearea unor capabilități medicale mobile/ formațiuni medicale mobile de diagnostic și tratament utilizate în combaterea răspândirii COVID-19/spitale modulare/containere de logistică medicală, în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare.  Pe scurt: dotări moderne pe bani europeni pentru secția ATI și Urgențele de la Spitalul Județean.

„Având în vedere numărul în creștere atât al cazurilor de infectare cu virusul Sars-CoV-2, cât și al deceselor cauzate de acesta, pentru consolidarea capacității de răspuns propunem redeschiderea cu celeritate a acestui apel de proiecte, ținând cont și de faptul că până la data limită a apelului anterior (30.09.2020) nu au fost depuse cereri pentru acest tip de acțiune. De asemenea, propunem ca în categoria beneficiarilor eligibili pentru care se va redeschide apelul de proiecte, pe lângă beneficiarul IGSU prevăzut în Ghidul Solicitantului pentru acțiunile de tip B, să fie adăugați și următorii beneficiari din sistemul sanitar de stat: Spitale județene de urgență/ Spitale de urgență/ Institute medicale de Urgență din Municipiul București și Timișoara, Iași, Cluj, Mureș (Târgu Mureș), Craiova, Constanța, Bihor (Oradea), Vrancea (Focșani), Bacău și Caraș-Severin (Reșița). Pentru unități modulare de terapie intensivă și intermediare atașate spitalelor județene de urgență/spitalelor de urgență/institutelor medicale de urgență, necesarul investițional este de aproximativ 30 milioane euro, beneficiarii putând depune maxim un proiect. După ieșirea din pandemia cauzată de virusul SARS-CoV-2, dotările realizate în cadrul proiectelor vor rămâne ca unități de rezervă pentru ATI/ Urgență timp de 10 ani”, a declarat Marcel Vela în ședința de Guvern.

ALEXANDRA PASCARIU

Lasă un răspuns